În plină criză, sistemul de franciză dezvoltat de retailerul de echipamente şi instalaţii pentru clădiri Romstal a atras patru parteneri noi în reţeaua internaţională de magazine, care se extinde în Europa de Est.

Într-o perioadă în care companiile taie costuri, încetinesc ritmul investiţiilor şi, în general, încearcă să se pună cât mai la adăpost de criză, există şi excepţii. Pentru unele afaceri tocmai criza e un moment oportun de extindere. Este cazul companiei Romstal, care s-a extinds cu trei magazine pe piaţa din Rusia (Vladimir, Breansk şi Yaroslavi) şi cu unul în Ucraina (Vasilkov). Magazinele, deschise în sistem franciză, au câte 150 de metri pătraţi, din care 70% reprezintă depozitul şi 30% spaţiul de expunere. Investiţia în fiecare din aceste magazine a fost de circa  200 euro pe metrul pătrat.

„Franciza reprezintă pentru noi mecanismul ideal de dezvoltare şi o alternativă la soluţia costisitoare a deschiderii de noi unităţi proprii. Principalul său avantaj este motivaţia pentru succes pe care o au francizaţii. Ei sunt managerii propriei lor afaceri şi, fiind vorba de resursele lor, vor fi puternic motivaţi ca afacerea să reuşească şi vor face eforturi pe măsură pentru a asigura  profitabilitatea afa­cerii lor“, spune Enrico Perini, pre­şedintele Romstal.

Folosind o astfel de strategie, compania francizoare îşi diminuează costurile de intrare pe o anumită piaţă, iar retailerii împart riscurile deschiderii unei afaceri de la zero în vreme de criză.

Romstal, care a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 328 milioane de euro, a acordat prima franciza din anul înfiinţării, 1994, unui partener din Miercurea Ciuc. În prezent, reţeaua Romstal numără 147 de unităţi, 110 dintre acestea fiind francizate.

O investiţie recuperată în maximum un an

154-28838-17frontbusiness15.jpgPrimele magazine deschise în afara României au fost inaugurate în 2002 pe teritorul Republicii Moldova, iar în prezent reţeaua internaţională Romstal numără 56 de unităţi din care 15 în Republica Moldova, 22 în Ucraina, patru în Rusia, 12 în Serbia, două în Bulgaria şi o unitate în Italia. În acest an, compania in­tenţionează să mai deschidă cel puţin 50 de unităţi noi în Rusia, Ucraina, Moldova, România, Bulgaria şi Serbia.

Pe fondul adâncirii crizei economice şi al declinului pieţei imobiliare, vânzările de instalaţii şi echipamente pentru clădiri ar putea avea de suferit, însă, pentru a atrage potenţiali parteneri, grupul a decis eliminarea taxei de intrare în franciză pentru anul în curs.

Costurile pe care le are de plătit viitorul francizat includ plata dotărilor logistice achiziţionate de la Romstal în sistem de leasing şi a stocurilor iniţiale de marfă pe care le va lua în custodie. „Şi pentru acestea am găsit soluţii de a uşura viaţa viitorilor parteneri. Am stabilit un sistem avantajos pentru achitarea dotărilor necesare depozitării mărfurilor, plata se face în rate lunare pe durata unui an, cu perioadă de graţie de trei luni. În ceea ce priveşte stocurile optime de marfă necesare la deschiderea magazinului, partenerii nu trebuie să contracteze cre­­­­dite pentru a le plăti. Banii se achită la termen, după vânzarea pro­­du­selor“, spune Cristi Iulian Costache, director de Franciză al Romstal. Cerinţe­le de in­­trare în reţeaua de franciză sunt minime, comen­tează Raluca Stan­­ciu, Franchise Development Manager în cadrul CHR Consulting. Viitorul partener francizat trebuie însă să aibă în vedere găsirea unui spaţiu comercial cu o suprafaţă recomandată de minimum 100 mp, situat într-o zonă cu vad comercial.

„Oraşele vizate pentru expansiunea în franciză sunt cele cu o populaţie de peste 15.000 de locuitori. În raport de suprafaţa locaţiei şi standardele de amenajare a acesteia, viitorul partener francizat trebuie să aibă în vedere o investiţie de aproximativ 200 de euro pe metrul pătrat, costuri reprezentând amenajarea şi dotarea unităţii francizate cu primul stoc de marfă“, completează Raluca Stanciu.

În cazul unui magazin cu o su­pra­faţă minimă de 100 mp, investiţia de start-up nu poate depăşi 20.000 de euro. „În funcţie de localizarea unităţii francizate, randamentul acesteia se poate situa între 6.000 şi peste 9.500 de euro vânzări pe metrul pătrat pe an. Astfel, viitorul partener francizat poate estima o recuperare a investiţiei iniţiale într-o perioadă de minimum şase luni, maximum un an de la inaugurare“, precizează reprezentantul CHR Consulting.

Reorientarea pieţei de francize în contextul crizei

Romstal nu este singurul exemplu de extindere în sistem de franciză în retailul tradiţional, cazuri similare fiind Twister, comerciant de produse IT, sau Piritex, importator şi distribuitor de materiale pentru decoraţiuni interioare. Criza economică ar putea determina şi alte companii să identifice franciza ca o oportunitate mai ieftină de extindere, cel mai recent exemplu fiind unele firme de consultanţă şi intermediere imobiliară.

Potrivit studiilor CHR Consulting, dacă pentru începutul anului 2008 achizitorii de franciză erau gata să investească în medie 80.000 de euro pentru preluarea unei afaceri în regim de franciză, efectul psihologic al crizei a produs, la finele anului 2008, o scădere cu peste 30% a nivelului in­ves­tiţional declarat. Tot de la finele anului trecut s-a manifestat o scădere cu 20% la aplicaţiile pentru francize pe zona de fashion retail şi s-au consemnat creşteri ale apetitului pentru investiţii în segmentele de fast food şi servicii.

Potrivit datelor CHR Consulting, anul trecut pe piaţa românească operau peste 450 de concepte de francize, totalizând 1.900 de francizaţi. Piaţa francizei, evaluată anul trecut la 1,25 miliarde de euro, se va menţine în acest an pe creştere, cu aproximativ 10% – 15%. La finele anului 2008, piaţa a înregistrat o scădere de 15% faţă de începutul anului, pe fondul expectativei în care au intrat investitorii, însă tocmai criza readuce francizele în atenţie.

«Franciza este pentru noi mecanismul ideal de dezvoltare şi o alternativă la soluţia costisitoare a deschiderii de noi unităţi proprii.»
Enrico Perini, preşedinte Romstal

328 mil. de euro a fost cifra de afaceri realizată de Romstal în 2008. Are în acest moment 147 de magazine, 110 dintre acestea fiind francizate. Reţeaua internaţională numără 56 de unităţi