Emoții mari pentru Dragnea! Șeful DNA face anunțul zilei despre dosarul Tel Drum
Emoții mari pentru Dragnea! Șeful DNA face anunțul zilei despre dosarul Tel Drum. Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat, astăzi, că până la sfârşitul acestui an, va fi dată o soluţie în dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal fostul lider al PSD Liviu Dragnea.
Prezent marţi la Parchetul General unde a avut loc o şedinţă a şefilor din Parchete, Călin Nistor a fost întrebat de jurnalişti când va fi trimis dosarul Tel Drum în instanţă.
„Săptămâna trecută, s-a pronunţat Tribunalul Teleorman. A fost respinsă acea cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Am discutat cu procurorul de caz şi şeful de secţie. Sper că într-un termen rezonabil să fie dată o soluţie în acel dosar. Până la sfârşitul anului, sigur se va da o soluţie. Sper să fie soluţionat cu o soluţie legală”, a spus Nistor.
Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
DNA preciza că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





