In mai 1997, ministrul Babiuc si consilierii sai erau ferm convinsi ca Armata are musai nevoie de 96 de elicoptere de atac Super Cobra, iar bugetul poate plati pentru ele 1,5 miliarde dolari in zece ani. La sfarsitul anului 1998, aceiasi specialisti din MApN nu mai aveau nevoie decat de vreo 60 de aparate. Acum, in iunie, ministerul a ajuns la concluzia ca elicopterele americane pot fi achizitionate cand o fi si achitate, tot atunci.
De partea cealalta, compania de peste mari era la fel de convinsa, in 1997, ca va cumpara fabrica de la Ghimbav numai daca Guvernul de la Bucuresti ii contracteaza toata productia de elicoptere din primul deceniu de mariaj. Un an mai tarziu, Bell n-avea nimic impotriva sa gaseasca clienti externi pentru viitoarele aparate produse la noi si, totodata, sa renunte la o parte din pretentiile fata de achizitiile statului roman. In fine, dupa ce au amenintat ca-si iau jucariile zburatoare si pleaca in Polonia, texanii au revenit spasiti si au renuntat la orice contracte cu MApN, numai sa-i lasam sa cumpere actiuni la Ghimbav.
Aha, au zambit in barba cunoscatorii, Bell a cedat de teama sa nu apuce vest-europenii de la Eurocopter sa cumpere fabrica inaintea lor. Poate fi o explicatie. Insa pana in acest moment, constructorii franco-germani s-au limitat doar la declaratii de intentie, fara sa avanseze o oferta inchegata. Eurocopter nu face altceva decat sa urmareasca de pe tusa meciul nostru cu americanii si sa-si ia notite. Vor interveni doar cand o rupem cu ceilalti, dupa cum au si spus. Disputa dintre Bell si Eurocopter, indiferent de cum si cand se va sfarsi, are cuiul ei. In primul rand, este o dovada ca nu toate cosurile ce mai fumega si motoarele ce mai duduie in industrie sunt fiare bune de vandut la solduri. Daca interesul strategic poarta fesul, si fierul vechi capata pret bun.
Mai e si arta negocierii. Cand fostul premier Stolojan le-a spus sindicalistilor ca are vreme sa negocieze cu ei pana cade lat, s-au vazut rezultatele pe loc. In 1992, regiile din minerit au primit cele mai mici subventii din perioada postdecembrista.
Constrans de refuzul Fondului Monetar de a accepta un buget plin cu elicoptere de atac, actualul premier i-a dus cu vorba pe americani, in stilul sau inimitabil. Dupa cum s-a vazut, Bell a cedat pas cu pas, pana la limita de jos a oricarei oferte respectabile. Mai departe e pomana. Doar daca Radu Vasile nu va negocia ca scotianul cu vanzatorul de pantofi. Comerciantul cerea un pret, scotianul ii oferea jumatate. Pana cand primul, sactisit, i le-a oferit gratis numai sa scape de asa client. Raspunsul a venit prompt: „In acest caz, da-mi doua perechi”.