Îi ia locul lui Iohannis la Palatul Cotroceni? Anunțul momentului pe scena politică din România: Sunt implicat

Numele lui Mircea Geoană a fost vehiculat de mai multe ori în contextul alegerilor prezidențiale de peste doi ani, însă secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice (NATO) a precizat că discuțiile pe această temă sunt premature.

După ce a efectuat o vizită de informare la sediul Batalionului 51 Operații Speciale „Vulturii” din Târgul Mureș, acesta a declarat că nu vrea să fie perturbat de niciun alt gând. De asemenea, el mai spune că se află în situația de a alege viitorul său după ce va termina mandatul pe care îl are în cadrul Alianței Atlanticului de Nord.

„Sunt implicat, aşa cum este firesc, moral şi etic, în funcţia de înaltă răspundere pe care o am la vârful NATO. Sunt dedicat 100% acestui moment al carierei mele şi cred că cel mai important lucru este să ne facem datoria fiecare, astăzi şi mâine. Sunt multe zvonuri… Eu cred că este totalmente prematur pentru astfel de discuţii. Sunt multe alte probleme care frământă şi românii, şi ţările aliate, avem un război la graniţă, avem o perioadă complicată. De aceea, nu mă las să fiu perturbat de niciun alt gând şi de nicio altă formă de insinuare cu privire la viitor. Viitorul ne aparţine nouă tuturor şi sunt în situaţia în care să am luxul să aleg ce fel de viitor îmi propun după ce termin la NATO, când voi termina la NATO şi acest lucru încă este un subiect deschis”, a spus Mircea Geoană.

Oficialul NATO s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii conducerii Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale şi cu operatori din cadrul Batalionului 51 Operaţii Speciale „Vulturii”, cu care a discutat despre capabilităţile Forţelor pentru Operaţii Speciale. De asemenea, acestuia i-au fost prezentate standuri cu armament, echipamente şi tehnică militară şi un moment tactic specific Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Stolojan spune că Mircea Geoană are foarte multe atuuri

Fostul președinte al PNL Theodor Stolojan a realizat recent o analiză a posibililor candidați la alegerile prezidențiale din România. În ceea ce-l privește pe Mircea Geoană, acesta spune Mircea Geoană „are foarte multe atuuri”.

„Mircea Geoană, după părerea mea, are foarte multe atuuri acum, în sensul de a îndeplini această funcţie, multe contacte, multe relaţii. Problema cu el, după cum ştiţi, e legată de comportamentul lui.

Adică, te întâlneşti cu fel de fel de interlopi când tu eşti în campanie. Deci ăsta-i semnul mare de întrebare vizavi de domnul Geoană, adică relaţiile lui, în ce măsură e dispus să alunece în anumite relaţii care n-au ce căuta pentru politician”, a explicat Stolojan.