Vlad Voiculescu a pierdut procesul cu Mircea Geoană

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, a pierdut procesul cu Mircea Geoană în care este fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a repetat „minciunile cu miliardul de euro din vaccinuri” în campania prezidențială din anul 2024.

Cu două zile în urmă, Tribunalul București a respins cererea sa ca fiind „neîntemeiată”. Decizia Tribunalului București NU este definitivă. Fostul ministru al Sănătății a recunoscut că nu își poate da seama care a fost motivarea instanței de judecată, dar că abia așteaptă să o citească și să facă apel în termen de 30 de zile.

Potrivit spuselor sale, acuzațiile lui Mircea Geoană sunt la fel ca cele aduse de Partidul Social Democrat (PSD), la fel de mincinoase, de calomniatoare. Vlad Voiculescu a reamintit tuturor că, în cazul PSD, instanța de judecată i-a dat dreptate și a obligat partidul politic să-i acorde 25.000 de euro sub formă de daune, aceasta fiind, spune el, „cea mai mare sumă acordată până în momentul de față de o instanță de judecată din România pentru o astfel de calomnie”.

„Nu pot să știu care a fost motivarea instanței. Aștept și eu să citesc și, cu siguranță, voi face apel. În principiu, dacă o jignire, o acuzație de felul celei aduse de Mircea Geoană este echivalentă cu cea adusă de PSD, la fel de mincinoasă, la fel de calomniatoare, și în cazul PSD decizia instanței a fost nu numai că mi-a dat dreptate, ci de a obliga PSD de asemenea să-mi acorde 25.000 de euro daune, asta fiind, după cunoștința mea, cea mai mare sumă acordată până în momentul de față de o instanță din România pentru o astfel de calomnie”, a declarat el pentru „Gândul”.

Cât despre dosarul care trenează la Direcția Națională Anticorupție (DNA), acesta a spus că „niciodată, nici în scris, nici verbal, nici nu am fost întrebat, nici nu am agreat achiziția vreunui vaccin”.

„Deciziile de cumpărare a unor vaccinuri au fost luate pe la spatele meu, în lipsă. Ministrul Sănătății, Ministerul Sănătății, nu a fost nici măcar informat”, a adăugat el.

Contactat pentru un punct de vedere, Mircea Geoană nu a răspuns nici până la această oră.

Scandalul datează din noiembrie 2024

În noiembrie 2024, Voiculescu spunea că îl va da în judecată pe Geoană pentru că susține „minciunile cu miliardul de euro din vaccinuri”.

„Îl voi da în judecată pe domnul Mircea Geoană pentru că repetă minciunile cu ”miliardul de euro din vaccinuri”, minciuni pentru care PSD a fost deja obligat de instanță să îmi plătească despăgubiri în valoarea de 25.000 de euro cu titlul de daune morale.

Am crezut că omul ăsta și-a învățat lecțiile în anii din urmă. Are cu siguranță niște calități și o experiență foarte importantă care ar fi putut fi de folos. Mai mult, are câțiva oameni foarte decenți lângă dânsul. Pe unii dintre ei îi admir sincer.

Cu toate astea, de fiecare dată când domnul Geoană nu e primit cu covor roșu undeva, nu se poate abține să mintă și să jignească cu nerușinare și să demonstreze că este tot pesedistul din 2009, pesedist de care nici pesediștii nu mai vor să audă.”