Potrivit cercetătorilor, unele persoane uşor influenţabile pot avea simptome patologice reale fără vreun motiv obiectiv în afara informaţiilor despre sănătate vehiculate în media. Acest efect este numit nocebo (de la termenul latin ‘nocere’ – a dăuna), contrar efectului placebo. Michael Witthoft, psihoterapeut şi conducător al studiului, îl rezumă astfel: "Simpla anticipare a deteriorării sănătăţii poate produce dureri şi tulburări de sănătate."

Deşi identificat, efectul rămâne aproape necunoscut. Studiul permite aflarea mai multor lucruri despre funcţionarea sa. Pentru a evalua măsura în care mesajele vehiculate de media pot influenţa sănătatea, cercetătorii au recurs la 147 de persoane, care au vizionat un documentar şi un reportaj despre efectele negative ale telefoanelor mobile şi ale semnalelor WiFi asupra sănătăţii, fiind expuşi la false semnale WiFi. Acest lucru nu a fost însă comunicat participanţilor.

Rezultatele au scos în evidenţă efectul nocebo: deşi nu fuseseră expuşi niciunui fel de unde, majoritatea participanţilor a resimţit simptomele descrise de media, 54% dintre ei dezvoltând simptome caracteristice: anxietate, pierderea concentrării, moleşirea braţelor, degetelor şi picioarelor. Doi dintre ei au abandonat chiar studiul, susţinând că simptomele lor sunt atât de serioase încât nu mai doresc să fie expuşi aşa-ziselor unde.

Cei mai sensibili pacienţi la undele electromagnetice ar fi afectaţi, conform cercetătorilor, de o "hipersensibilitate magnetică", cu cauze fizice, dar mai ales psihologice, arată Michael Witthoft. Regiunile cerebrale care dau durerea fizică pot fi declanşate psihologic, fără niciun factor exterior, numai prin forţa convingerii. Witthoft apreciază că mesajele trimise de media despre potenţiale riscuri medicale pot avea repercusiuni serioase asupra sănătăţii unei mari părţi a populaţiei. Potrivit lui, unele persoane pot simţi simptome grave numai gândindu-se că sunt bolnave.

Soluţia ar fi ca ‘ştiinţa şi media să colaboreze şi să se asigure că informaţiile despre posibilele riscuri provocate de noile tehnologii să fie cât mai precise şi să fie prezentate publicului cu ajutorul celor mai bune date ştiinţifice", încheie Witthoft.
Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: