Diferenţele dintre cele două date se explică prin faptul că sunt calculate pe baza a două anchete efectuate pe baze statistice diferite.

În timp ce rata şomajului a crescut cu 0,1 puncte până la 6,7%, economia americană a reuşit să creeze 175.000 de locuri de muncă, în pofida vremii nefavorabile. Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca luna trecută numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani să crească cu 149.000, iar rata şomajului să rămână la 6,6%.

Sectorul privat a fost responsabil pentru 162.000 de noi locuri de muncă create în luna iunie, în timp se sectorul guvernamental a creat 13.000 de locuri de muncă. Cele mai multe locuri de muncă (79.000) au fost create în sectorul serviciilor, în special în domeniul serviciilor pentru companii.

De asemenea, Departamentul american al Muncii a revizuit cifrele privind numărul locurilor de muncă create în lunile ianuarie, până la 129.000 faţă de 113.000 cât s-a anunţat iniţial.

Majoritatea economiştilor estimează că economia americană va înregistra o creştere de 2% în primele trei luni ale anului, mai puţin faţă de creşterea de 2,4% în ultimele trei luni ale anului trecut.AGERPRES