Producătorul francez, care este încă la început pe piața de automobile, comparativ cu rivalii lui, a reușit să dezvolte un SUV de dimensiuni relativ mici care din punctul meu de vedere este ceva neașteptat.

Vorbind din perspectiva unui fan al mașinilor nemțești, la început am fost puțin reticent cu privire la modelul DS7 Crossback E-tense, însă, pe parcurs mi-am dat seama că luxul franțuzesc pe care cei de la DS l-au adus pe piață este făra doar și poate aporpiat de caracteristicile cu care ne-au obișnuit germanii.

Modelul de DS 7 Crossback pe care l-am condus era varianta plug-in hybrid, lucru al cărui fan iarăși nu sunt. Dar sincer să vă spun, surprizele au continuat să apară. Echilibrul pe care au reușit francezii să îl facă între motorul termic de 1.600 de centimetri cubi și motorul electric este fabulos.

Acest SUV de oraș reușește cu ajutorul celor două motoare să dezvolte 300 de cai putere. După cum vă spuneam, la început am fost puțin reticent în ceea ce privește DS 7 Crossback, dar pe parcurs preconcepțiile mi-au fost demontate.

Confort și dotări în DS 7 Crossback E-tense

La capitolul dotări, DS 7 Crossback E-tense este cu mult peste așteptări. Ținând cont că modelul pe care l-am testat avea ca preț de listă puțin peste 60 de mii de euro, dotările pe care le avea te duceau cu gândul la o mașină de peste 100 de mii de euro. De la scaune ventilate și încălzite, până la masaj în scaunele din față, banchete din spate acționate electric și plafon panoramic.

Designul interior este unul futurist, fără doar și poate. Însă, există și două elemente ale căror nu sunt mare fan, iar acestea sunt: locul în care este poziționat butonul de start/stop și locul în care sunt puse butoanele menite să acționeze geamurile, atât pe cele din față, cât și pe cele din spate.

Că să vă explic mai pe scurt, butonul de start/stop este poziționat undeva în partea de sus a bordului, fix sub ceasul care se deschide în momentul în care este pornită mașina, lucru ce îl face destul de greu de accesat.

Însă trebuie să recunosc că din punct de vedere estetic este un element care arată bine, aspect care este influențat în proporție de 80% și de ceasul despre care vă ziceam mai sus. Practic prin acest element, DS vrea să sublinieze că automobilele fabricate de ei fac parte din clasa premium, majoritatea mașinilor care au în dotare un astfel de ceas fiind din gama de lux.

La capitolul spațiu, DS 7 Crossback este campion. As pute spune că este una dintre puținele mașini în care un pasager poate să stea confortabil în spatele meu, eu fiind un șofer care își da scaunul în spate la maxim. Și la partea de portbagaj acest SUV de oraș trece testul cu brio, capacitatea maximă putând ajunge de la 555 litri la 628 litri.

La exterior, mașina vine echipată cu jante de aliaj pe 19 inchi, lucru ce m-a îngrijorat inițial, având în vedere străzile din București. Însă, din nou am avut parte de o surpriză. Suspensiile moi ale mașinii îți dau senzația de barcă, simțindu-se ca și cum mașina ar fi într-o continuă balansare în timpul mersului.

Un alt element care mi-a atras atenția au fost farurile, care efectiv dansau în momentul în care deblocai mașina. Tehnologia Full Led Active Led Vision de la DS s-a făcut resimțită ușor, fiind ca un călăuzitor în întuneric.

După cum spuneam și la începutul articolului, acest DS 7 Crossback E-tense m-a uimit, deoarece eu plecasem din start cu ideea că nu are cum să se ridice la valoarea și aptitudinile unei mașini germane, însă francezul pe patru roți mi-a schimbat părerea instant.