La începutul anilor 90, scrie The Guardian, era o obişnuinţă ca premiile Nobel pentru economie să revină unuia sau altuia dintre teoreticienii pieţelor libere şi cercetărilor acestora cu privire la mecanismele „pieţelor pure”. De altfel, din 1968, de la debutul Nobelului pentru economie, susţinătorii teoriei „mâinii invizibile” care reglează pieţele au fost abonaţi la premii. De anul trecut, comitetul care acordă premiul pare să-şi fi schimbat radical opţiunile, ca efect al realităţii economice imediate, preferând să răsplătească economiştii care susţin implicarea activă a factorilor de decizie în economie.
Sargent şi colaboratorul său Sim, profesori de economie la New York University şi, respectiv, la Princeton, sunt autorii unor teorii cu privire la impactul politicilor băncilor centrale şi ale guvernelor asupra creşterii macroeconomice, explicând cum şi de ce funcţionează acestea. Ar putea însemna o victorie a social-democraţilor şi a teoriilor intervenţiei statului în economie, aceasta din urmă fiind una din temele principale care se discută în această perioadă. Criza financiară şi acum criza datoriilor, cu toate implicaţiile asupra sistemului bancar, reprezintă un eşec al pieţei libere care nu se poate auto-echilibra şi par a nu putea fi depăşite decât cu ajutorul statului şi a băncilor centrale.
Întrebat cum îşi va cheltui banii veniţi odată cu premiul, circa un milion de euro, Sargent a spus că pieţele financiare sunt prea volatile, aşa că va păstra banii în cash „pentru o vreme”. Totuşi, deşi ar fi avut o oportunitate ideală de a critica politicienii de dreapta pentru ezitările de a interveni, laureatul Nobel a spus că „Nu cred că cercetările şi metodele mele au vreo implicaţie directă şi simplă asupra situaţiei actuale, însă noi studii bazate pe cele ale noastre ar putea ajuta la depăşirea situaţiei”.