„Telefonul meu (plătit de mine, nu de minister sau de partid) a fost afișat astăzi de PSD-iști pe internet. Iată o mostră.

Am răspuns oamenilor, așa cum fac de fiecare dată. Dar nu am răspuns la înjurături.

Toate la fel, identice. Este o perioadă cu multe încercări, oamenii sunt tensionați, o tensiune pe care PSD o încurajează, o alimentează. Nu cred că am mai trecut vreodată printr-o perioadă ca aceasta, cu o asemenea violență de limbaj întreținută și chiar stimulată de PSD. Se folosesc de oameni și de necazurile lor pentru a incita la violență.

Partidul acesta este iresponsabil.

Acum câteva zile a avut loc un incident violent între mai multe fete provenind din mai multe familii din Tg. Jiu. Este foarte grav că se întâmplă astfel de lucruri. Și este deopotrivă regretabil că aceste adolescente au un astfel de comportament. Cu siguranță, cauzele sunt profunde și trebuie înțeles bine acest fenomen.

În cazul de față instituțiile publice de pe plan local au și intervenit. Poliția a intervenit, conform procedurii. Așa trebuie să procedeze.

PSD de fapt nu vrea să funcționeze statul, instituțiile care au responsabilități. Vrea violență. Cine este cea mai bună țintă, ministrul căruia îi cere să dea afară pe mama fetei dintr-o instituție, DGASPC (aici lucrează mama fetei), care oricum nu este în subordinea mea ci a Președintelui Consiliului Județean, PSD-istul Mihai Popescu. L-a văzut cineva la față?

Popescu, bănuiesc că nu ai liniște până nu se face lumină în acest caz. Semnezi cumva demiterea mamei fetiței? Așa îți cere partidul, direct sau prin interpuși.

ANDPDCA care se ocupă metodologic de politicile privind protecția copilului, angajații DGASPC fiind în subordinea Consiliului Județean, mă informează constant asupra acestui caz. Inclusiv cu privire la presiunile privind desfacerea contractului de muncă al mamei.

Răspunsul la aceste întrebări venite de la oamenii instigați la ură, îl va da Președintele CJ Gorj, Popescu.

În ceea ce mă privește, sunt convinsă că mama fetei agresive suferă. Va trebui să suporte și consecințele acțiunii fetei ei, îmi imaginez că nu există o pedeapsă mai mare pentru o mamă ca repercusiunile legale pe care le va suporta adolescenta. Nu sunt eu în măsură să mă pronunț în ce măsură există vreo legătură între comportamentul fetei și mediul de familie. Sunt instituții care verifică toate aceste aspecte.
Ce sunt în măsură să fac și, nu mă feresc deloc, este să cer instituțiilor să judece în mod obiectiv faptele și să nu amestece lucrurile.

Prefer să se dea cu pietre în mine decât să se facă abuzuri doar pentru că se pornește o companie dintr-o anumită parte a presei. Prefer să mă înjure toți cei organizați de PSD (sigur că gestionez mai greu blestemele la adresa fetiței mele) decât să fac o nedreptate unui om printr-o simplă declarație neinspirată că ar trebui, pentru un gest de neacceptat al copilului, mama să fie dată afară de la serviciu, indiferent de locul unde aceasta muncește.

Acesta este și un apel la luciditate și decență.

Haideți să scoatem copiii din ecuația luptelor politice și să ne concentrăm pe felul în care putem crea condiții de muncă și viață decente familiilor din România ca sa putem crește împreună copii buni” .