Dragu: Ne aşteptăm la o creştere economică foarte bună în 2016, mult peste cea estimată la începutul anului

Dragu: Ne aşteptăm la o creştere economică foarte bună în 2016, mult peste cea estimată la începutul anului
Publicat de Valentin Vioreanu la 31 august 2016, 07:10

Autorităţile se aşteaptă la o creştere economică foarte bună în 2016, mult peste cea estimată la începutul anului, în condiţiile în care, în trimestrul al doilea, România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, datorată atât majorărilor salariale şi reducerii TVA, dar şi creşterii investiţiilor, a declarat marţi seară, la Realitatea TV, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

 

'Ne aşteptăm să avem o creştere economică foarte bună, mult peste cea estimată la începutul anului, de 4,1% .(…) Este o creştere foarte bună pe al doilea trimestru, cea mai mare din Uniunea europeană, de 6%. Un efect important îl are consumul, ca urmare a creşterilor salariale şi reducerii TVA, dar avem şi creşteri de investiţii, iar investitorii vin şi ca urmare a unei percepţii bune faţă de România. Este o creştere a încrederii investitorilor, asta e clar. În februarie, Comisia Europeană a decis că România nu mai are dezechilibre macroeconomice. Acesta a fost o informaţie percepută ca atare de pieţe şi a stimulat încrederea investitorilor în ţară', a spus Anca Dragu, subliniind că şi măsurile din Codul Fiscal au o contribuţie la creşterea economică.

Întrebată dacă sunt posibile noi măriri de salarii anul viitor, ministrul Finanţelor a afirmat că pentru acesta trebuie reduse investiţiile, însă este prea devreme să se pronunţe acum pentru bugetul din 2017.

'Este posibil să avem măriri de salarii, dar trebuie să reducem investiţiile în această situaţie. Este puţin prea devreme să ne exprimăm acum pentru bugetul din 2017, pentru că nu avem cifrele economice, cadrul macroeconomic. Impactul acestor măsuri anunţate este unul destul de mare. Eu am făcut un calcul. De exemplu, dublarea salariilor medicilor ar duce la aproape 2 miliarde de lei impact net. Pentru mărirea salariilor funcţionarilor publici, inclusiv contractuali, aproximativ 167.000 de persoane, este aproape un miliard de lei. Trebuie să vedem cum arată creşterea economică, cum arată încasările şi ce proiecte de investiţii îşi asumă Guvernul', a explicat ministrul Finanţelor.

Acesta a atras atenţia că este importantă crearea condiţiilor pentru accelerarea investiţiilor, fiindcă acestea aduc locuri de muncă şi a menţionat că, în primul semestru, s-a înregistrat o creştere cu 4% a numărului de locuri de muncă, respectiv cu 155.000 persoane.

Referitor la bugetul pe 2017, Anca Dragu a declarat că, potrivit legislaţiei în vigoare pentru anii electorali, acesta va fi întocmit de viitorul Guvern.

Potrivit estimărilor semnal publicate de Institutul Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut a crescut cu 5,2%, pe serie brută, şi cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% faţă de trimestrul 1 şi de 6% faţă de trimestrul 2 din 2015.

Pe serie ajustată sezonier, creşterea PIB în T2 a fost de 5,9% faţă de T2 2015.

 

În primul trimestru al acestui an, PIB a crescut cu 4,3% faţă de primele trei luni ale anului trecut şi cu 1,6% faţă de trimestrul anterior.

 

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, susţinută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creştere să încetinească la 3,7%.AGERPRES/

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.