Dragoș Anastasiu spune că legea nu permite tăieri voluntare de salarii, dar donațiile sunt posibile
Invitat la Antena 3, vicepremierul Dragoș Anastasiu a explicat că, potrivit legii, un angajat al statului nu poate solicita reducerea propriului salariu, chiar dacă ar dori acest lucru. Anastasiu a subliniat că, în lipsa unor reglementări noi, soluția pentru cei cu venituri mari rămâne sprijinirea directă a categoriilor vulnerabile, prin donații, mai ales în contextul în care pensionarii riscă să fie afectați de posibile ajustări bugetare.
Nu se poate renunța voluntar la o parte din salariu. Sistemul nu funcționează așa, există o lege
Prezent într-o emisiune la Antena 3, vicepremierul Anastasiu a fost întrebat dacă ar accepta o reducere voluntară a salariului său. Oficialul a explicat că actualul cadru legal nu permite scăderea salariului la cerere individuală.
„Ce trebuie să înţelegem este că eu nu pot, de exemplu, să mă duc la guvern şi să spun, vreau să-mi reduceţi salariul cu 20%, pentru că nu aşa funcţionează. Există o lege. Ce pot eu să fac este însă din salariul meu să donez, nu ştiu, unor entităţi, unor ONG-uri care se ocupă de educaţie în România”, a spus Anastasiu.
Anastasiu a explicat că nu poate solicita statului să-i fie redus salariul la cerere, acest lucru fiind posibil doar dacă legea o va impune. El a subliniat însă că discuția vizează mai ales salariile foarte mari din sectorul public, în timp ce pensionarii riscă să piardă din venitul lunar.
„Nu am posibilitatea să mă duc la guvern şi să spun ok, eu am 14.000 de lei, vă rog să-mi daţi doar 10.000 de lei pentru că aşa ceva nu se poate face acum. Dacă legea va spune că salariul meu se reduce de la 14.000 la 10.000, atunci fără nicio fel de problemă. Dar eu sunt un exemplu care nu trebuie dat aici. (..) Mă refeream la cei care au salarii foarte mari de la stat, cu zecile de mii, câteodată, cu bonus, sute de mii de euro şi care se uită că un pensionar care are 4.000 de lei nu o să mai aibă 4.000 de lei, ci o să aibă 3.900”. a menţionat Anastasiu.

Apel la responsabilitate din partea celor cu venituri mari
Vicepremierul a precizat că a propus ca persoanele care câștigă mai mult decât președintele României să ia în considerare o renunțare voluntară la o parte din veniturile lor, acolo unde cadrul legal nu permite reduceri administrative.
„Eu am şi propus de altfel, prima dată, ca să zic aşa. Eu am spus că toţi cei care câştigă mai mult decât preşedintele României, care e un standard, sigur că nu câştigă foarte mult în comparaţie cu alţi preşedinţi din Europa, ar trebui să se gândească benevol, să renunţe la o parte din veniturile lor, atunci când legea nu permite să acţionăm asupra ceea ce a fost până acum, sau contractele sunt legale, bine făcute şi nu se pot schimba lucrurile acestea, pe următoarele luni sau ani. Adică acolo unde lucrurile cumva nu se pot schimba printr-o lege nouă, pentru că legea nu acţionează retroactiv”, a declarat Anastasiu.
Oficialul a subliniat că, de-a lungul carierei, a făcut donații și sponsorizări și că experiența sa la stat nu a avut motivație financiară. El a atras atenția asupra discrepanțelor mari între veniturile unor angajați de stat și situația pensionarilor sau a altor categorii vulnerabile.