Cum poate ANAF să recupereze mai bine datoriile fiscale cu ajutor privat
România are, potrivit ANAF, datorii fiscale de peste 81 de miliarde de lei pe care firmele nu le-au plătit la timp. Deși aceste sume ar putea acoperi o mare parte din deficitul bugetar (estimarea e de 30 de miliarde), statul nu a încercat nici măcar un proiect-pilot prin care să colaboreze cu firme private ca să recupereze banii – spun experții.
Între timp, povara cade pe cei care își plătesc taxele la timp: cresc impozitele, se reduc investițiile și scade calitatea serviciilor publice. În 2025, România încearcă să-și refacă bugetul, dar ignoră o zonă cu mult potențial: recuperarea banilor datorați statului, cu ajutorul firmelor private, atrage atenția Bogdan Roșu, președintele Asociației Române de Factoring (ARF), specialist în domeniul creanțelor.
Deși în alte țări există modele de succes, avem deja un început de cadru legal și firme capabile în România, niciun proiect de acest tip nu a fost încercat până acum. Bogdan Roșu propune o soluție clară: colaborarea reglementată cu firme private care se ocupă de recuperarea datoriilor.
Exemple din străinătate
Bogdan Roșu spune că în SUA, Marea Britanie și Australia, statul colaborează cu firme private pentru recuperarea datoriilor vechi sau mici, acolo unde autoritățile nu mai au resurse suficiente. Agențiile primesc comision doar dacă recuperează banii și nu au puteri de executare silită – doar contactează contribuabilii. Italia a creat o agenție separată pentru colectarea datoriilor, ca să separe această activitate de controlul fiscal.
Toate aceste modele au un lucru în comun: statul păstrează controlul, dar folosește ajutor privat acolo unde e nevoie. Și România poate testa un astfel de model pilot, cu firme specializate, bine reglementate. Avem deja experiența în sectorul privat – trebuie doar voință și un cadru legal clar.
De ce e greu să acceptăm parteneriatele public-privat în colectarea taxelor
Bogdan Roșu spune că nu e vorba ca ANAF să renunțe la atribuțiile sale, ci doar ca statul să fie ajutat acolo unde nu mai face față – mai ales când e vorba de datorii clare, care trebuie plătite și nu sunt în procese. Firmele private ar avea un mandat clar: să încerce recuperarea banilor pe cale amiabilă (fără executare silită) și să fie plătite doar dacă reușesc.
„Știu că există temeri și e normal să le discutăm. Percepția publicului, riscul unor excese, protecția datelor, toate sunt chestiuni serioase. Dar ele pot fi prevenite printr-un cadru legal robust, prin licențiere strictă, audit permanent și transparență. Nu ne permitem improvizații. Tocmai de aceea propun o abordare etapizată, cu un program pilot limitat ca durată și amploare, care să permită evaluarea reală a impactului.
Avem deja expertiză privată validată în acest domeniu, e timpul să vedem dacă putem pune această resursă în slujba interesului public, într-un cadru echitabil și controlat. Pentru mine, această propunere nu este despre privatizarea colectării fiscale. Este despre modernizare administrativă. Despre eficiență. Despre responsabilitate fiscală în fața unei realități bugetare care nu mai poate fi ignorată.”
El mai adaugă că acest sector nu mai e la început – este bine organizat, digitalizat, și capabil să acționeze repede și eficient, conform standardelor europene. Firmele care se ocupă cu recuperarea datoriilor au infrastructură solidă, peste 20 de ani de experiență și personal pregătit pentru intervenții la nivel național.
Ce învață România din modelele internaționale de recuperare a datoriilor fiscale
În domeniul recuperării datoriilor există deja o organizație importantă – Asociația de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC) – care reunește cele mai mari firme din acest sector. Aceasta funcționează ca o platformă de autoreglementare, unde firmele respectă reguli clare privind protecția clienților, coduri de etică și transparență în activitate.
Bogdan Roșu spune că nu lipsesc firmele capabile să ajute statul, ci lipsesc legile care să permită folosirea acestor resurse în interes public. El explică că firmele respective gestionează deja cazuri complicate pentru bănci sau companii de utilități, unde există reguli stricte și sute de mii de datornici. Acest parteneriat propus nu ar însemna executare silită, ci doar recuperarea amiabilă a datoriilor clare, fără procese în instanță. Se poate începe, de exemplu, cu recuperarea TVA restant sau a altor datorii mici pe care ANAF nu are timp sau personal să le urmărească.
Deocamdată nu există o estimare clară privind câți bani s-ar putea recupera în acest mod, dar experiența altor țări arată că firmele private se descurcă mai bine în cazul datoriilor mici, pentru că sunt mai rapide și mai specializate. Multe sume neîncasate de stat, care sunt clare și fără litigii, ar putea deveni surse de bani pentru buget – dacă sunt abordate corect și la timp.
„Ce lipsește în momentul de față nu este capacitatea, ci cadrul legal care să transforme această resursă în instrument de interes public. Avem deja o industrie organizată, conectată la standarde internaționale, care funcționează într-un cadru asociativ recunoscut. Tot ce rămâne de făcut este ca statul să deschidă calea unui pilot reglementat.
Un proiect-pilot ar trebui să fie, în esență, un exercițiu controlat de învățare instituțională, prin care testăm cum poate contribui expertiza privată la susținerea obiectivelor statului, în zone unde acest lucru se poate face eficient, fără riscuri sistemice. Sumele neîncasate care zac astăzi în evidențele fiscale, multe dintre ele certe, scadente și fără litigiile aferente, pot deveni surse viabile de venit bugetar dacă sunt abordate cu instrumentele și ritmul potrivit.”
De ce este nevoie de deschidere pentru parteneriatele public-privat în colectarea fiscală?
Rezistența față de ideea ca statul să colaboreze cu firme private pentru colectarea datoriilor nu vine neapărat dintr-o opoziție clară, spune Bogdan Roșu, ci mai degrabă din obișnuința unui sistem care a funcționat mereu închis, sub control total al statului. În acest sistem, autoritățile sunt obișnuite să controleze totul direct și să răspundă singure pentru rezultate.
Totuși, adaugă Roșu, lucrurile încep să se schimbe. Actualul guvern pare deschis la idei noi și moderne. Din declarații și măsuri deja luate, se vede că vrea să digitalizeze și să facă sistemul fiscal mai eficient. În acest context, testarea unor colaborări cu sectorul privat nu e o chestiune ideologică, ci una de eficiență.
Acum e un moment bun pentru schimbări, pentru că presiunea pe buget este mare. Nu e suficient să tăiem cheltuieli sau să mărim taxe – trebuie să schimbăm și modul în care statul lucrează. Dacă parteneriatele cu firme private sunt bine reglementate și controlate, ele pot ajuta statul să funcționeze mai bine, nu mai rău.
„Este, într-un fel, o expresie a prudenței. Și poate că această prudență, în anumite momente, a avut justificările ei. În România, orice schimbare care atinge raportul dintre autoritatea fiscală și contribuabil este privită cu o doză de suspiciune și, într-o societate unde încrederea în instituții încă se construiește, acest lucru nu este surprinzător.
În plus, ideea de a implica actori privați în ceea ce este perceput, în mod firesc, ca un atribut exclusiv al statului, poate genera temeri de pierdere a controlului, de excese, de interpretări greșite. Aceste rețineri sunt firești și trebuie tratate cu respect, nu cu dispreț sau grabă.
Avem în programul de guvernare o asumare clară privind eficientizarea colectării și digitalizarea sistemului fiscal. În acest cadru, testarea unor soluții complementare – cum ar fi parteneriatele controlate cu sectorul privat – nu mai este o chestiune ideologică, ci una de eficiență pragmatică. Mai mult, există o fereastră de oportunitate reală.
Discutăm despre un moment în care presiunea bugetară impune nu doar măsuri de austeritate sau ajustări fiscale, ci și o reformă profundă a instrumentelor prin care statul își atinge obiectivele. Iar colaborarea cu sectorul privat, dacă este bine reglementată și supravegheată, poate deveni una dintre aceste unelte moderne, care să întărească – nu să slăbească – capacitatea statului.
Aș spune, deci, că rezistența vine din obișnuință, iar deschiderea vine din responsabilitate. Iar dacă reușim să construim punți între cele două, vom avea nu doar un sistem fiscal mai eficient, ci și o administrație mai conectată la realitățile economice ale prezentului.”
