Dragnea, implicat în SCANDALUL momentului: „Puteţi să îmi daţi şi cu camerele în cap”
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu ştia că pe holul sălii de plen a fost pus un cordon restrictiv pentru ca ziariştii să nu mai poată fi în apropierea parlamentarilor, adăugând că astfel de decizii sunt luate de către secretarul general al Camerei.
„Nu poate să fie decizia mea, pentru că asta ţine de Secretariatul General al Camerei. Nu ştiam de această decizie. I-am transmis consilierei mele să vă spună că eu tot aici o să vin să vorbesc, în acelaşi timp ştiu că aţi avut întâlniri şi o să mai aveţi întâlniri cu secretarul general al Camerei să vă puneţi de acord cu nişte chestiuni de circulaţie pe aici. Dar asta nu e problema mea”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat de ziarişti dacă ştia că luni a apărut un ţarc pentru presă pe holul sălii şedinţelor de plen.
Întrebat dacă s-a simţit agasat de jurnalişti, Dragnea a negat. „Nu, nici vorbă, puteţi să îmi daţi şi cu camerele în cap, cum aţi lovit alţi parlamentari. Dar dacă aşa înţelegeţi să faceţi presă, aşa o facem. Dar nu eu decid asta. Singurul lucru care cred că e puţin exagerat, dar parcă mi l-aş dori, la baie să pot să merg singur, în rest, nu e o problemă. Am înţeles că şi pantofii vreţi să ştiţi ce pantofi sunt, că sunt din bani publici. Cei mai ieftini, Otter, 200 şi ceva, negri, cu tocul de 1,5 cm”, a mai spus, ironic, preşedintele Camerei. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





