Liderul PSD susține că nicio variantă nu va fi bună pentru președintele statului.

„Cu Iohannis la Cotroceni nicio soluție nu poate fi bună, nu te poți baza că respectă legislația sau cutumele. Noi am prezentat doamnei premier luni că avem majoritate în Parlament urmează să ia decizia.  Am luat decizia de a nu remania prin Parlament acum suntem cu interimari. Cătălin Rădulescu nu e în guvern i-am sugerat să se ocupe de campanie. Nu există termenul de  restructurare în Constituție E vorba de remaniere, care se face prin Parlament”, a declarat Liviu Dragnea.

Șeful PSD a explicat foarte clar că decizia se află la premierul Viorica Dăncilă. Aceasta poate alege dacă va continua cu minștri interimari sau va restructura Guvernul.

”Am auzit multe tâmpenii în ultimele zile. Tot spun unii, despre care credeam că se iau după specialiști, nu după specialiștii în datul cu părerea că nu mai avem majoritate și pică Guvern. La noi majoritatea este destul de clară. La orice vot în plen noi putem avea peste 30 de voturi în plus față de majoritatea necesară. În situația în care premierul vine în Parlament și spune că vrea să schimbe structura. În cazul în care Parlamentul spune că este de acord, atunci noul Guvern are o structură validă. Dacă Parlamentul va spune că nu este de acord cu restructurarea, atunci Guvernul rămâne în forma actuală, nu pică sub nicio formă Guvernul.

Am stabilit cu doamna prim-ministru să stabilească dumneaei: merge cu varianta remanierii sau vine în Parlament. Președintele a ieșit abia seara să ne spună că nu este de acord cu ținuta unora dintre cei propuși. Era târziu aseară să mai facem procedurile pentru votul de astăzi.

A rămas ca doamna prim-ministru să se gândească în perioada de Sărbători dacă vine în Parlament sau merge mai departe cu interimari. Dacă decide să vină cu restructurarea în Parlament, nu există niciun fel de problemă cu aprobarea acestei solicitări.”, a declarat Liviu Dragnea.

Te-ar putea interesa și: