Dragnea este distrus! A pierdut orice speranță să mai revină: Este bomba serii

Dragnea este distrus! A pierdut orice speranță să mai revină: Este bomba serii
Publicat de Radu Andone la 16 septembrie 2019, 23:40

Liviu Dragnea este distrus după ce o informație de ultima oră îi anulează orice gând ar mai fi avut ca să mai revină în prim-planul scenei politice.

Liviu Dragnea a primit vești extrem de proaste! Senatorii au adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative în domeniul electoral, prin care se stabileşte că nu pot fi aleşi în demnitatea de membru al guvernului, europarlamentar, preşedinte al României, parlamentar, primar, consilier local şi consilier judeţean persoanele care „au suferit condamnări penale”.

Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat – prima cameră sesizată în acest caz – s-a împlinit pe 7 septembrie. Cel care a anunțat că Ordonanța a trecut tacit a fost chiar preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

Inițiatorii sunt un grup de parlamentari PMP, atrag atenţia în expunerea de motive asupra caracterului eterogen al condiţiilor de acces la cele mai de seamă demnităţi publice şi propun o reglementare unitară, în sensul că nu pot fi aleşi în demnităţile menţionate persoanele care au suferit condamnări penale.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.