Dragnea a comis-o! Greșeala imensă pe care a făcut-o fostul lider al PSD

Dragnea a comis-o! Greșeala imensă pe care a făcut-o fostul lider al PSD
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 7 iulie 2019, 14:00

Dragnea a comis o greșeală imensă. Codruța Cerva, cea care s-a ocupat de organizarea protestului de la Rahova pentru a-l susține pe fostul lider al PSD, a dezvăluit ce lucru l-a îngropat, de fapt.

Potrivit acesteia, Dragnea a greșit că a renunțat la Ordonanța 13.

„Greșeala a pornit de la Ordonanța 13! Statul Paralel încă există”, a declarat Cerva, la România TV.

Curtea Constituțională a României a admis că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și ÎCCJ. În ciud aacestei decizii, Dragnea nu va fi eliberat. Măsura se aplică în cazul dosarelor în care decizia nu este definitivă.

„A admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, transmite CCR, într-un comunicat de presă.

„Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, precizează CCR.

Dragnea a fost condamnat definitiv la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.