Dosarul lui TOADER, închis în timp RECORD. Ce au decis procurorii

Dosarul lui TOADER, închis în timp RECORD. Ce au decis procurorii
Publicat de Raluca Ionescu-Heroiu la 1 octombrie 2018, 18:16

Parchetul General a clasat dosarul în care s-au făcut verificări cu privire la modul în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Uniunii Notarilor Publici să propună numirea sa în funcţia de notar.

Dosarul a fost deschis în luna septembrie, în urma unui denunţ depus pe numele ministrului Justiţiei, fiind începută atunci urmărirea penală in rem pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane. 

Dosarul penal deschis pe numele ministrului Justiției Tudorel Toader sub acuzația de abuz în serviciu a fost închis la nici trei săptămâni de la data sesizării.

Procurorul General al României a deschis acest dosar, după ce Tudorel Toader a anunțat că a început evaluarea lui Augustin Lazăr.

Dosarul a fost deschis în urma unui denunț, în care se preciza faptul că Toader ar fi făcut abuz în serviciu în momentul în care a solicitat să devină notar public. Ministrul a declarat atunci că această solicitare a venit în urma faptului că el a fost judecător CCR și pentru acest lucru el nu trebuie să susțină vreun examen pentru a intra în notariat.

Procurorii de la Parchetul General au constatat că fapta nu există.

„Adevărat este că am făcut solicitare de a deveni notar public. În ce bază am făcut solicitarea? În baza legii. Care lege? Legea Curţii Constituţionale, care spune că la încheierea mandatului pentru care a fost numit judecător constituţional, la cerere, fostul judecător se poate face notar sau avocat, evident definitiv, fără examen. Prin urmare, solicitarea către Uniunea Notarilor am făcut-o în baza legii, a acestui articol 69 alineat 4 dintr-o Lege 168 care modifică Legea 47/1992 a Curţii Constituţionale. Am solicitat în acelaşi timp dobândirea calităţii de notar public, în acelaşi timp, repet, şi suspendarea din funcţie; permite legea, legea notarilor, pentru că altfel aş fi intrat în incompatibilitate”, spunea atunci Tudorel Toader. 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.