Domeniul în care avem cei mai puţini angajaţi! Codaşii UE la acest capitol

Domeniul în care avem cei mai puţini angajaţi! Codaşii UE la acest capitol
Publicat de Bianca Dobrescu la 6 iulie 2016, 12:46

Un număr de peste şase milioane de persoane din Uniunea Europeană erau angajate în domeniul culturii în anul 2014, sau 2,9% din numărul total al persoanelor angajate, însă în rândul statelor membre România este pe ultimul loc cu doar 1,1% din numărul total al persoanelor angajate ocupate în domeniul culturii, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul european de statistică (Eurostat).

În 2014, cel mai mare grad de ocupare în domeniul culturii se înregistra în Luxemburg (5,2% din numărul total al persoanelor angajate), Suedia (4,1%), Finlanda şi Olanda ambele cu 3,9% şi Danemarca (3,8%). La polul opus, cel mai mic grad de ocupare în domeniul culturii se înregistra în România (1,1% din numărul total al persoanelor angajate), Slovacia (2%), Bulgaria (2,1%), Portugalia (2,2%), Grecia (2,3%) şi Cipru (2,4%), scrie Agerpres. 

În toate statele membre, ponderea persoanelor cu studii universitare era mult mai mare în domeniul culturii decât la nivel general. La nivelul UE 60% din angajaţii din domeniul culturii aveau studii universitare, aproape dublu faţă de 33% la nivel general. În România, 47% din angajaţii din domeniul culturii aveau studii universitare, mai mult decât dublu faţă de 18% la nivel general, potrivit sursei citate. 

De asemenea, în majoritatea statelor membre, ponderea femeilor angajate în domeniul culturii era mai mare decât ponderea femeilor angajate la nivel total, în special în ţările baltice, Bulgaria, Polonia, Croaţia şi România (52% faţă de 47% la nivelul UE). 

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.