Este doliu în lumea artistică din România! Un celebru interpret a fost răpus de COVID-19.

Doru din Albeşti a murit la vârsta de 57 de ani. A refuzat să se vaccineze

Este vorba despre cunoscutul violonist bihorean Doru din Albeşti. Acesta a încetat din viaţă în urma infectării cu noul coronavirus. Artistul, pe numele său real Dorin Buda, avea 57 de ani.

Sursa: Facebook

Apropiaţii săi au recunoscut că Doru din Albeşti nu se vaccinase împotriva COVID-19, din convingere, nevrând să renunţe la această decizia nici măcar la insistenţele prietenilor sau rudelor sale, potrivit ebihoreanul.ro.

Artistul a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 pe data de 30 septembrie şi internat apoi în spital. Din păcate, starea sa de sănătate s-a degradat repede şi, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, el nu a mai putut fi salvat şi a murit, duminică, pe patul de spital.

Dorin Buda sau Doru din Albeşti, pe numele său de scenă, era extrem de apreciat în lumea lăutarilor bihoreni.

Cei doi băieţi ai săi sunt şi ei interpreţi extrem de talentaţi

Violonist din zona Crişului Negru, el a cântat, de-a lungul timpului, la mai multe hoteluri din staţiunea Băile Felix, iar, în ultima perioadă, admiratorii săi l-au putut vedea alături de formaţia Andrica Banda.

Amintirea lui Doru din Albeşti nu va părăsi prea curând lumea muzicală bihoreană pentru că cei doi fii ai săi, Sergiu şi Raul, sunt la rândul lor interpreţi talentaţi la vioară şi orgă.

Imediat după ce vestea tragică privind decesul violonistului bihorean a devenit publică, duminică după-amiază, apropiaţii, prietenii sau admiratorii săi au inundat pagina de Facebook a artistului cu mesaje de condoleanţe.

“Dumnezeu să vă dea odihnă veşnică în împărăţia Sa, neaʼ Doru! Una din viorile alea faine ale Bihorului va cânta de-acum în ceruri…”, este doar unul dintre aceste mesaje emoţionante.

 

A murit şi unul dintre cei mai talentaţi pianişti ai planetei

Este doliu şi la nivel internaţional, după ce s-a stins din viaţă unul dintre cei mai cunoscuţi pianişti ai planetei.

Este vorba despre brazilianul Nelson Freire, unul dintre marile nume ale muzicii clasice mondiale. Acesta a murit luni la reşedinţa sa din Rio de Janeiro, la 77 de ani.

Freire, a cărui cauză de deces nu a fost dezvăluită, a început să cânte la pian când avea doar 3 ani şi s-a consacrat ca unul dintre cei mai mari artişti din Brazilia concertând pe cele mai mari scene ale lumii.

După ce a suferit o intervenţie chirurgicală la umăr, în 2019, în urmă unei căzături în timpul unei plimbări în Rio de Janeiro, reîntoarcerea sa pe scenă era programată pentru anul trecut, însă pianistul a fost nevoit să-şi amâne planurile din cauza pandemiei de COVID-19.

De-a lungul carierei sale, Freire a cântat pe scenele din aproape 70 de ţări şi după un concert susţinut în SUA la doar 24 de ani, revista Time l-a calificat drept „unul dintre cei mai mari pianişti ai generaţiei sale”.