Doliu în lumea muzicii! Una dintre cele mai mari voci ale secolului XX a murit la 94 de ani

Agenția de știri austriacă APA informează că Christa Ludwig s-a stins din viață la 94 de ani. Ea a cântat, timp de aproape jumătate de secol, pe cele mai importante scene ale lunii. Activitatea sa muzicală s-a desfășurat între anii 1946 și 1994, când s-a retras.

Christa Ludwig a fost una dintre puținele artiste care au putut să interpreteze cu brio repertoriul lui Mozart sau al lui Wagner, dar s-a remarcat prin interpretarea liedurilor de Schubert sau Brahms.

”Pentru mine, a cânta a fost la fel de natural ca a învăţa să merg”, a mărturisit ea.

Aceasta s-a născut într-o familie de muzicieni. Tatăl ei a fost tenor și a condus opera de la Aachen,  iar mama sa a fost mezzosoprană. În urmă cu 11 ani, Christa Ludwig a fost decorată cu Legiunea de Onoare în Franţa pentru întreaga sa carieră lirică.

Cum își îngrijea Christa Ludwig corzile vocale

Cântăreața de operă și-a început cariera la Opera din Viena, în 1955, acolo unde a interpreta personajul Cherubino din ”Nunta lui Figaro” de Mozart, sub bagheta lui Karl Böhm.

Timp de 50 de ani, ea se ”gândeşte doar la corzile vocale, zi şi noapte” şi urmează zilnic o disciplină ”similară cu cea a cosmonauţilor” pentru a-şi păstra timbrul – fără tutun sau alcool şi chiar fără a merge la cinematograf, ”pentru că ar trebui să fug imediat ce vecinul meu tuşeşte”, după cum a explicat artista.

În 1970, după 13 ani de căsătorie, a divorţat de bas-baritonul austriac Walter Berry, cu care a avut un copil. Ea s-a recăsătorit în 1972 cu actorul şi regizorul francez Paul-Emile Deiber (decedat în 2011).

”Mă tem înainte, în timpul (spectacolului), iar plăcerea care urmează este atât de repede alungată de gândul la următoarea reprezentaţie”, a declarat cea care le-a avut ca partenere de scenă pe Maria Callas şi Elisabeth Schwarzkopf.

Sursă foto: Dreamstime