Doliu imens în lumea sportului! Un mare campion și-a pierdut viața. Avea doar 26 de ani
Doliu imens la nivel mondial. Și-au pierdut viața unul după altul în urma unor accidentări grave. Erau extrem de cunoscuți pentru pasiunea care i-a făcut remarcați în întreaga lume.
Este vorba despre motociclistul brazilian Tunico Maciel, care a fost declarat vineri campion naţional al sezonului la Rally Cross-Country. Tânărul avea doar 26 de ani și a încetat din viaţă luni în urma rănilor suferite într-un accident produs în weekend, la o zi după decesul, la Sao Paulo, al lui Matheus Barbosa, pilot de Superbike, informează EFE, citată de agerpers.
Potrivit sursei citate Tunico Maciel fost internat într-un spital din Sao Luis, capitala statului brazilian. De cealaltă parte, Maranaho, a fost internat după accidentul în care a fost implicat în ultima etapă din „Rally dos Sertoes 2020”, desfăşurată sâmbătă, însă nu a putut supravieţui leziunilor, a precizat echipa Honda Racing Rally.

Au murit unul după altul
Moartea lui Tunico Maciel s-a produs la mai puţin de 24 de ore după decesul lui Matheus Barbosa (23 ani), care a fost implicat la rândul său într-un accident pe circuitul Interlagos de lângă Sao Paulo, în timpul celei de-a cincea etape la categoria Superbike.
Barbosa era un pilot promiţător, care a fost deja campion la categoriile naţionale SuperSport 600, Yamalube R3 Cup Pro şi Cupa Kawasaki Ninja 300, pe lângă titlul cucerit în Campionatul Paulista Yamalube, în statul Sao Paulo.
De menționat este faptul că, în ultimii ani, mai mulţi piloţi brazilieni şi-au pierdut viaţa la categoria Superbike, precum Sergio dos Santos, Rogerio Munuera, Danilo Berto şi Mauricio Paludet, implicaţi în accidente similare, care au forţat autorităţile sportive să implementeze noi măsuri de securitate pe piste.
Confederaţia Braziliană de Motociclism a dat publicităţii un comunicat în care deplânge moartea tinerilor sportivi, subliniind că ambii „au făcut acest sport mult mai mare, mai tehnic şi mai competitiv”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





