Mulți experți regali sunt de părere că Meghan Markle și prințul Harry vor să divorțeze. Totuși, există și voci care spun că acest lucru nu este adevărat. De exemplu, jurnalistul britanic Tom Bower susține că cei doi soți vorbesc doar de o separare pe plan profesional.

Mulți experți regali sunt de părere că Meghan Markle și prințul Harry vor să divorțeze

Potrivit explicației oferite de jurnalistul britanic, Meghan Markle și prințul Harry nu o duc deloc bine pe plan financiar. Mai precis, cuplul a fost nevoit să își reanalizeze finanțele, precum și modalitățile prin care pot să câștige mai mulți bani, în contextul în care popularitatea lor a scăzut drastic.

Astfel, susține jurnalistul, Meghan Markle și prințul Harry ar fi decis să se separe pe plan profesional. Fosta actriță de la Hollywood ar vrea să se implice într-un proiect fără partenerul său de viață, cel din urmă făcând același lucru.

„Întreprinderile comune ale lui Meghan și Harry se destramă. Le este foarte, foarte greu să își păstreze reputația brandului lor. Trebuie să se apere în mod constant și se agață de oportunități care nu mai există”,a afirmat Tom Bower.

Meghan Markle a semnat cu agenția de talente WME, după pierderea contractului de 20 de milioane de dolari cu Spotify. Agenția respectivă are clienți de la Hollywood, dintre care îi amintim pe Dwayne Johnson, Serena Williams, Robert De Niro și Jessica Alba. Mai mult, Meghan Markle și-ar dori să își relanseze blogul de lifestyle, The Tig, având în vedere succesul lui Goop al lui Gwyneth Paltrow și Poosh al lui Kourtney Kardashian.

La rândul său, prințul Harry se pare că vrea să realizeze un documentar solo în Africa.

Popularitatea cuplului a scăzut drastic

YouGov a început să măsoare nivelul de popularitate al lui Meghan Markle în anul 2017. De atunci, nu a obținut niciodată cifre atât de slabe. Potrivit publicației Daily Mail, soția mezinului Regelui Charles are o imagine proastă pentru șapte din zece cetățeni britanici, iar americanii nu o privesc deloc bine.

Fosta actriță nu a mai apărut la fel de des în fața oamenilor

Fosta actriță nu a mai apărut la fel de des în fața oamenilor ca atunci când încă făcea parte, alături de soțul ei, Prințul Harry, din familia regală. Dacă atunci luau parte la diferite evenimente specifice, de când s-au mutat în California, viața lor s-a schimbat.

Potrivit unui biograf regal, ducii de Sussex știu că au mers „prea departe” cu atacurile la adresa familiei regale. Prin urmare, acesta este de părere că cei doi soți lucrează acum intens la reconstruirea brandului lor după ce s-au luptat să își mențină reputația în urma acuzațiilor pe care le-au adus, dar și a căderii acordului lor cu Spotify.