Dacă depozitele bancare nu mai reprezintă o atracție pentru niciun investitor, iar randamentele fondurilor mutuale se opresc la nivelul a câtorva procente, atunci este momentul să căutăm câștiguri și în alte zone. Dacă nu vrem să riscăm prea mult, atunci putem căuta și în zone precum piața de capital, unde există modalități de câștig mai sigure. Este vorba despre companiile listate care oferă dividende generoase în fiecare an, iar dividendele nu sunt condiționate de evoluția din ringul bursier.

Desigur, nu este ușor să stabilești care va fi nivelul profitului aferent anului în curs, astfel încât să poți estima care va fi valoarea dividendelor aferente, dar ne putem face o idee după trei trimestre trecute din an. De asemenea, este dificil de prognozat care va fi valoarea din profit oferită acționarilor de către companiile care nu sunt constante în acest sens, cum ar fi OMV Petrom, care nu are o politică de dividend, ci stabilește în fiecare an în funcție de nivelul de câștig. O analiză a celor de la Prime Transaction îi elimină din ecuație și pe cei de la SIF Banat-Crișana, SIF Transilvania, SIF Muntenia și Biofarm ca urmare a schimbărilor avute în administrarea companiilor sau ca urmare a înlocuirii dividendului clasic cu acțiuni gratuite în cazul SIF Transilvania.

Analiza în sine nu are cum să nu elimine acest gen de companii, fiind vorba de o prognozare a companiilor care sunt mai mult decât susceptibile să dea dividende. Evident, cele mai sigure sunt cele care au un nivel dividend stabilit prin lege sau prin reglemenatările interioare, așa cum sunt companiile de stat. Drept pentru care, așa cum s-a întâmplat și pentru 2013, este de așteptat să vedem o distribuire de 85% din profitul net rezultat după deducerea intereselor minoritare.

Profit mare, dividende mari

La vârful clasamentului realizat de Prime Transaction se găsește Transelectrica, transportatorul național de electricitate, cu monopol pe „nișa” proprie, care va avea un randament al dividendului de 13,1%, adică de cel puțin trei ori mai mare decât cel al unui depozit bancar. Transelectrica se află pe primul loc al clasamentului și pentru că se estimează raportarea unui profit record în istoria companiei de la listarea la BVB, respectiv de aproximativ 350 milioane lei.

Pe locul secund în clasament se află Conpet Ploiești, transportator de produse petroliere prin conducte, la care randamentul brut al dividendului se situează la aproximativ 10%. Fondul Proprietatea a vândut recent un pachet de 23,6% din acțiunile companiei, ceea ce a dus la creșterea acțiunilor libere la tranzacționare până la 35%. „Este de așteptat ca lichiditatea acțiunilor să crească pe termen mediu, iar investitorii de la BVB să aibă acces la un emitent solid, cu o politică stabilă de divident”, se arată în raportul Prime Transaction. Pe locurile următoare se află companii de stat. Politica de dividende a societăților ce au ca acționar majoritar statul român, respectiv Transgaz, Romgaz și Electrica. Romgaz, care are o cotă de piață de 50% pe exploatarea de gaze naturale, ar urma să aibă un randament brut al dividendului de 9,6%, identic cu cel al Transgaz. Analiștii au luat în considerare o rată de distribuție de 60% pentru Transgaz și de 90% pentru Romgaz, bazată pe evoluția din ultimii trei ani, nivelul de distribuire fiind mai mare în ambele cazuri. Pentru Electrica, câștigul brut din dividende ar putea fi de 7%. Cel mai mare distribuitor din țara noastră, care a atras 445 milioane euro prin oferta publică inițială anul acesta, este așteptat să ofere 85% din profitul net aferent 2014, după cum reiese și din prospectul de listare al companiei.

Câștig din returnare de capital

Sectorul farmaceutic, care continuă să performeze foarte bine, se regăsește în topul dividendelor cu Zentiva, care ar trebui să își remunereze acționarii cu un randament 6,4% dacă se va păstra politica de dividend din 2013.

Fondul Proprietatea, pe care îl găsim pe locul următor, este un caz mai interesant. FP a trecut de la împărțirea de dividende la returnarea de capital (prin reducerea capitalului social ca urmare a răscumpărării de acțiuni proprii, măsură care evită plata de impozit pe profit), iar intenția companiei este de a distribui acționarilor suma de 0,05 lei pe acțiune. Reducerea aferentă în capitalul social va fi de la 0,95 lei pe titlu ca valoare nominală până la 0,9 lei pe acțiune. Astfel, randamentul net al dividendului va fi de 5,3%.

SIF Moldova, OMV Petrom și SIF Oltenia completează topul, cu randamente ce variază în jurul a 5%. În aceste cazuri există semne de întrebare, așa cum arătam și la începutul materialului, dar se poate presupune că nu va fi eliminată participarea la profit a acționarilor. În aceeași categorie putem include și Antibiotice Iași.

Oricum ar fi, dividendele reprezintă un câștig mult mai mare decât ce pot oferi depozitele bancare și, în anumite cazuri, peste ce pot da fondurile mutuale. Pentru investiție este necesar același nivel de atenție, însă nu orice investiție garantează un câștig. _

 

Investițiile la bursă sunt o oportunitate de investiție care merită luată în calcul în viitorul apropiat, pe fondul menținerii dobânzilor reduse la depozitele bancare.
Raport Prime Transaction

Te-ar putea interesa și: