Autentificarea biometrică devine noul standard în UE până în 2030

Plățile online devin tot mai simple, mai sigure și mai rapide datorită progreselor tehnologice, iar autentificarea biometrică este pe cale să devină noul standard în Uniunea Europeană. Până în anul 2030, toate plățile efectuate în spațiul UE vor necesita o formă de identificare biometrică, fie prin amprentă, fie prin recunoaștere facială. Măsura este promovată ca fiind mai sigură și mai eficientă decât clasicul cod PIN.

Subiectul a fost dezbătut de Ana Iorga și Andrei Tomescu la Antena 3, unde cei doi au analizat modul în care tehnologia transformă rapid modul în care oamenii efectuează plăți (vezi la final).

Viitorul plăților este mult mai aproape decât ne imaginăm și transformările care vor urma vor schimba fundamental interacțiunea cu banii. Autentificarea biometrică va deveni normă la nivel european, iar recunoașterea facială sau scanarea amprentei vor fi metodele uzuale de confirmare a tranzacțiilor.

Tehnologia nu complică lucrurile, ci le face mai eficiente, oferind drept exemplu sistemul Click to Pay – o platformă securizată unde datele cardului sunt introduse o singură dată și stocate în conformitate cu cele mai stricte standarde din industria plăților.

Utilizatorii pot recunoaște simbolul Click to Pay pe site-urile comercianților, pot da click și, prin autentificare biometrică sau introducerea unui cod (în cazul unui dispozitiv nou), finaliza plata fără a mai introduce datele cardului.

Mastercard și Mercedes-Benz testează deja plățile direct din automobil

În plus, viitorul apropiat aduce inovații și mai avansate. Mastercard și Mercedes-Benz testează deja plățile direct din automobil. Astfel, șoferii vor putea alimenta la benzinărie și confirma plata direct din bordul mașinii, fără a folosi telefonul, cardul sau a mai aștepta la coadă. Autentificarea se va face, de asemenea, biometric – cu fața sau amprenta – prin sistemul multimedia al vehiculului.

Acesta este doar începutul. Pe viitor, automobilele vor putea plăti singure parcarea, spălătoria sau chiar cafeaua. În concluzie, cardul bancar nu dispare, ci devine invizibil – integrat în soluții inteligente și conectate, care promit o experiență de plată mai sigură, mai comodă și mai rapidă. Această transformare este deja în desfășurare, iar Click to Pay este disponibil în prezent.

– Astăzi, vorbim despre viitorul plăților pentru că este mult mai aproape decât vă imaginați.

– Eu am început deja să plătesc cu cardul. Recunosc că uneori mai plătesc și cu bani cash pentru că de ce să complic lucrurile dacă e mai simplu într-un anumit moment să plătesc cu bani lichizi.

– Te înțeleg, dar nu complici lucrurile, le simplifici de fapt pentru că, în următorii ani, modul în care plătim se va transforma radical. Autentificarea biometrică va deveni standard în Uniunea Europeană.

– Adică să plătesc cu fața?

– Se poate și asta: cu amprenta sau prin recunoaștere facială. Până în 2030, toate plățile din spațiul UE vor avea nevoie de autentificare biometrică pentru că e mai sigură și mai rapidă decât orice cod pin. Telefonul ți-l deblochezi deja cu chipul sau cu amprenta, iar în aplicația bancară poți să faci la fel. A apărut Click to Pay, un upgrade, un fel de evoluție a plăților online cu cardul. E o platformă securizată unde îți introduci datele cardului o singură dată. Datele sunt păstrate în siguranță, conform celor mai înalte standarde ale industriei de plăți.

– Și când vreau să plătesc ce fac?

– E foarte simplu. Când vezi simbolul Click to Pay pe un site – dai click – te autentifici biometric – sau introduci doar o dată un cod (dacă ești pe un dispozitiv nou) și gata, nu mai tastezi nimic, nu mai cauți cardul. În viitor, va exista și plata direct din mașină pentru că Mastercard și Mercedes Benz testează deja asta. Mergi la benzinărie, alimentezi, confirmi plata din bordul mașinii și pleci. Fără telefon, fără card, fără coadă.

– Plătesc de la volan? Adică nici măcar nu trebuie să cobor din mașină?

– Exact. Confirmi plata cu amprenta sau cu fața direct din sistemul multimedia și ăsta e doar începutul. În viitor, mașina ta îți va plăti parcarea, spălătoria, poate chiar și cafeaua.

– Deci, cu alte cuvinte, cardul nu dispare, ci doar devine, oarecum, invizibil.

– Perfect spus. Cardul rămâne esențial, iar integrarea cu biometria îl vor face mai sigur, mai comod și mai conectat la viața de zi cu zi. Click to Pay este disponibil deja.