Sau, poate, operetă. „Moldoveni! Moldova nu e a oligarhilor, a mogulilor! Moldova este a voastră, a urmaşilor voştri, a urmaşilor urmaşilor voştri. În veacul vecilor!“ Preşedintele Băsescu, în rolul lui Ştefan cel Mare, interpretat cu talent, la Iaşi, în faţa unei mulţimi de urmaşi ai lui Traian.

ZOOM

Am văzut şi concedii fără plată

Singura instituţie finanţată de la buget în care – după ştiinţa noastră, oricât am încercat să mai aflăm şi altele – se aplică măsura trimiterii forţate în concediu fără plată a angajaţilor este Consiliul Concurenţei. Ce-i drept, conducerea instituţiei nici n-a prea avut încotro: la ultima rectificare bugetară, i s-a tăiat din fondul de salarii exact echivalentul lefurilor pe zece zile. De ce nu s-a întâmplat asta şi la case mai mari? E un mister. Pesemne Consiliul Concurenţei este un experiment, un lot pilot, un cobai sau un pui santinelă. În fine, fapt e că preşedintele Chiriţoiu a cerut formal şefilor de departamente să aplice măsura, unii au şi făcut-o, alţii s-au făcut că n-aud, a intervenit sindicatul, a negociat şi, victorie, a obţinut reducerea concediului la nouă zile. Parte din angajaţi a fost trimisă aşadar în concediu, pentru a fi rechemată a doua zi, că doar instituţia nu putea sta în loc. Evident, concediul a rămas concediu şi neplata, neplată. După faza asta, sindicatul mai obţine o reducere a curbei de sacrificiu, la cinci zile. Deci, dacă n-aţi ştiut dacă şi cum ar putea fi aplicată măsura asta, iată că am avut o demonstraţie. Rezultatul: submediocru.

Câţi bani se pot rula sub Windows?

Apropo de reducerea cheltuielilor bugetare (şi nu numai) şi apropo de Consiliul Concurenţei, poate că se sesizează totuşi cineva de următorul fapt, care persistă de ani de zile: toate, dar absolut toate declaraţiile care trebuie depuse de milioanele de contribuabili la diverse intervale de timp sunt generate de programe şi progrămele, furnizate by default de instituţiile de stat şi care nu funcţionează decât în sistemul de operare Windows. Asta este valabil pentru administraţiile financiare, camerele de muncă, fondul de şomaj, casele de pensii, administraţia mediului, casa de sănătate etc.  Aşadar, n-ai Windows, nu exişti. Nu tu Mac-OS, nu tu Linux, nimic altceva nu este îngăduit. În vreme ce în mai toată Europa, de la ţările baltice până în Franţa, toate admi­nistraţiile favorizează, dacă nu cumva impun, sisteme de operare free, din categoria Linux, în Românica toată lumea, şi public, şi privat, cotizează conştiincios, fără crâcnire şi fără alter­nativă, la Microsoft. De ce, mă rog?!

MAILBOX

O ţară bântuită

Reacţii ale cititorilor la articolul „Vreau o ţară liniştită!“ publicat în Capital nr. 44 din 2 noiembrie 2009.

Ținte false. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră ! Dacă nu spun eu primul de Patriciu, va spune el de Videanu sau de Cocoş! Iliescu e odios, Băsescu este salvatorul naţiei.“ Politică ciudată, capcană în care au căzut mulţi. Toate discursurile PDL-iştilor îl scot în faţă pe Băsescu. Ulterior, adversarii nu se pot lega decât de Băsescu. Este jucăria tuturor, alte subiecte sunt evitate, de ambele părţi. Restul – Patriciu, Berceanu, Cocoş – este doar petardă fumigenă cu scopul de a „relansa“ discuţiile. Dacă nu ar fi Băsescu subiectul principal, despre ce s-ar discuta? Despre câte condamnări s-au dat pentru corupţie? Câte dosare a finalizat DNA? Câţi km de autostradă s-au construit? Care a fost contribuţia unora la campania electorală a altora? Câţi şomeri avem? Câţi oameni mor din cauza neglijenţei statului? Etc. etc. etc. Aceste lucruri nu sunt importante pentru niciuna dintre forţele politice. De ce? Pentru că nu ar face cinste nimănui. De aceea, subiectul Băsescu satisface pe toată lumea, iar acesta se simte minunat în postura de păpuşă cu care se joacă toţi, dar care are impresia ca îi joacă pe degete pe toţi. Din scenariu fac parte şi pastilele de genul „dacă nu votaţi Băsescu, vă aşteaptă liniştea lui Patriciu şi ai lui“, doar cu scopul de a mai crea un subiect de discuţii. (Trimis de Vasile Popescu)

Linişte de moarte. Dacă Băsescu n-ar fi incomod pentru moguli, aceştia nu şi-ar arunca banii aiurea numai şi numai ca să-l denigreze din zori şi până-n seară. Este singura persoană care a avut curajul să înfrunte Securitatea şi servitorii ei credincioşi. În timpurile liniştite ale lui Iliescu, s-au vândut toate resursele ţării, toate băncile şi toate terenurile. Dacă mai stăteau puţin PSD şi Iliescu la conducerea ţării, ne-ar fi vândut şi pe noi, românii. Chiar nu vă daţi seama ce ascunde liniştea asta de mormânt? Moartea României. (Trimis de Demetra)

Vorbe, vorbe. Nu ce spune Băsescu este problema. (Uneori, da – vezi cazul recent al demisiei lui Streinu-Cercel). Problema este că doar spune, dar nu face. Dacă nu îi permite Constituţia să facă, înseamnă că nici lui Iliescu nu îi permitea. Dacă Iliescu a făcut totuşi lucruri rele, nepermise de Constituţie, de ce Băsescu nu face lucruri bune, la fel de nepermise de Constituţie? Nu poţi să te ascunzi la nesfârşit în spatele vorbelor. (Trimis de I.)

Ce să alegi? Nu cred că agitaţia morbidă din timpul mandatului lui Băsescu e mai bună decât liniştea canceroasă a lui Iliescu. (Trimis de Felix)

OFSAID

CAZON Reducerea din pensii şi salarii este o opţiune. Este posibil şi acest lucru, pentru o perioadă scurtă de timp.
Theodor Stolojan, despre care s-a vorbit zilele acestea ca despre o variantă pentru alcătuirea unui nou guvern. Sperăm că era o glumă. Motivul: în afară de Traian Băsescu, care între timp s-a răzgândit, Stolojan a vorbit despre eventualitatea ca să nu se plătească pensiile şi salariile.

MINIMICRO Probabil ca într-un guvern Ele­na Udrea, Emil Boc va fi ministrul în­tre­prinderilor mici şi foarte mici, pentru că pe cele mici şi mijlocii şi-a propus să le distrugă.
Mircea Geoană, probabil un fan secret al doamnei Udrea, face aluzii necuviincioase atât la statura, la bunele intenţii, cât şi la performanţele imortelului premier Boc. Nu că ar fi completamente în eroare, dar bine era să fi avut atitudinea asta în primăvară.

DISCRIMINĂRI Pentru că proiectul ordonanţei fusese pregătit de PSD.
Domnul Boc, acelaşi ca mai sus, ca răspuns la întrebarea: de ce nu s-au alocat banii pentru Electrocentrale Oradea, conform cu prevederile ordonanţei semnate chiar de onor primul-ministru? Ce a omis să spună dl Boc este că acest gen de tratament a fost aplicat pe scară largă administraţiilor  locale care nu se află în curtea partidului său. Nu-i puţin cam peste măsură?

DARURI Îi vom dărui lui Băsescu de ziua lui ceea ce şi-a dorit dintotdeauna, adică Guvernul Boc. Îl va avea din nou pe domnul Boc prim-ministru. Este cel mai frumos cadou pe care i-l putem face. La mulţi ani!
Personaje cunoscute, aceeaşi piesă, alte roluri: aria preşedintelui Senatului în ziua respingerii echipei propuse de premierul desemnat Lucian Croitoru. Acuma, chiar că nu prea ne arde de râs pe tema crizei de guvern.