În faţa Ambasadei Spaniei de la Berlin, coada la sărbătoarea naţională (n. trad.: Ziua Naţională a Spaniei: 12 octombrie) a fost – ca de obicei – lungă. În primul rând, conta ţara, în al doilea rând, reşedinţa este frumoasă şi elegantă. În plus, se poate mânca şi bea mult şi bine, şi nu în ultimul rând, datorită sponsorilor mulţi şi generoşi.
Ce a fost nou de data aceasta: faptul că în faţa intrării unii împărţeau buletine informative pe care scria cu litere mari: "Catalonia, noul stat din Europa", iar pe verso erau enumerate fapte istorice, economice şi politice care trebuiau să justifice secesiunea. Este unitatea Spaniei cu adevărat în pericol?

O regiune mândră şi încrezătoare

În Barcelona, am fost prima dată în 1971, chiar în timpul domniei lui Francisco Franco. Oferta spaniolă a fost atât de bună – încât am mers acolo. Proprietara mea era o femeie morocănoasă şi în vârstă. Seara târziu, i-am auzit vorbind cu voce tare, împreună cu soţul ei, în bucătărie. Nu puteam pricepe. La cursul de spaniolă profesorul ne spunea pe furiş: catalanii pot vorbi limba lor doar acasă, în public este interzis.
Mai târziu, în America Latină, m-am întâlnit adesea cu catalani. Din propria mea experienţă, ştiu că cei mai mulţi dintre ei sunt extrem de ocupaţi şi, prin urmare, de multe ori de foarte mare succes. José Gramunt de Moragas, un iezuit catalan şi fondator al staţiei de radio Fides din La Paz, mă învăţa următoarele: "Los catalanes, de las piedras sacan panes" ("Catalanii pot face pâine şi din pietre"), ceea ce evidenţiază o străveche încredere în sine. Dar de ce tocmai acum un stat independent?

Contează un singur lucru

Pe lângă toată retorica istorică a culturii şi identităţii proprii, problema este – poate în primul rând – a banilor. Catalanii susţin că, anual, zece la sută din produsul lor intern brut trebuie trimis spre veşnic detestatul Madrid. Şi au calculat că asta înseamnă mult mai mult decât ceea ce trimite Bavaria la noi pentru egalizarea fiscală germană.
Socotelile pot fi făcute în multe feluri. Dar adâncimea strivitoare a crizei economice spaniole s-a transformat acum într-un catalizator pentru latenta tendinţă către independenţă. În preşedintele Guvernului autonom catalan, Artur Mas, separatiştii au un lider populist care vrea să promoveze independenţa printr-un referendum. Catalonia ca un stat separat? Consecinţele pentru Europa – deloc încântătoare.
SURSA: DIE WELT, RADOR