Informațiile cu privire la telefonul Luizei și la acțiunile care se petreceau în jurul acestuia au ridicat numeroase semne de întrebare pe parcursul anchetei.

O explicație a mesajelor primite de părinții Luizei sau a celor de pe grupul de whatsup al fetei a fost oferită de Mădălin Dumitru de la Cyver Smart Defence. El a explicat, pentru Antena 3, că acțiunea de ieșire din grupurile de Whatsapp s-a datorat faptului că acel cont a fost șters.

Potrivit acestuia, un telefon poate fi localizat făcând solicitare către operatorul de telefonie mobilă în baza a ce se numește cell ID și sector ID.  „Este acea felie de pizza care pornește de la celulă și e acea rază sectorială. Până se va implementa sistemul AML operatorul poate să vadă celula la a fost activ ultima dată terminalul”,a  comentat el.

În opinia sa, prima dată putem discuta despre ieșirea din toate grupurile de Whatsapp.

„După cum vedem, a ieși în același minut. Asta se poate realiza doar dacă dai stergere la contul acela. Atunci ești informat că se vor șterge toate informațiile, profilul, o să fi șters în toate grupurile în care ești activ și se vor șterge toate mesajele”, a comentat Dumitru.

În ceea ce privește mesajele automate pe care le-au primit părinții, acestea au fost posibile în urma faptului că este deschis terminalul.

„În rețeaua Telekom, dacă te sună cineva ți nu ești disponibil, atunci când dai drumul la telefon, Telekom are această opțiune de a anunța pe cel care a sunat că persoana apelată este acum disponibilă. E o opțiune pe care o are operatorul Telekom”, a explicat Mădălin Dumitru la Antena 3.