Probleme majore la o companie de stat! Salarii medii de 6.000 de lei, dar pierderi de sute de milioane

Probleme majore la o companie de stat! Salarii medii de 6.000 de lei, dar pierderi de sute de milioane
Publicat de Claudiu Popa la 7 mai 2019, 15:45

O mare companie de stat a anunţat recent pierderi de sute de milioane de lei, la venituri totale de peste două miliarde. Surprinzător este faptul că salariile au o medie ridicată, astfel că salariul mediu lunar pe salariat ajunge la 6.008 lei.

CFR Călători estimează pierderi de peste 431 milioane lei în acest an, la venituri totale de 2,136 miliarde lei. Compania a anunţat că va aloca peste 860 milioane lei pentru reparaţiile vagoanelor şi locomotivelor, conform proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al societăţii.

„Faţă de realizările anului 2018, veniturile totale programate în anul 2019 sunt reduse cu 1,25%, iar cheltuielile totale sunt majorate cu 13,06%, societatea programând o pierdere de 431.051 mii lei”, arată nota de fundamentare.

Cuantumul compensaţiei pe anul 2019 (1,015 miliarde lei)  reprezintă circa 66,70% din necesarul fundamentat, în valoare de 1,523 miliarde lei, „fapt ce conduce la o neacoperire a cheltuielilor privind activitatea curentă de exploatare”, se arată în document, potrivit news.ro.

Compania şi-a bugetat cheltuieli totale de 2,567 miliarde lei, iar cheltuielile de natură salarială sunt în cuantum de 950,29 milioane lei.

„Cheltuielile de natură salarială au fost majorate ca urmare a: majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; reîntregirii acestora, pentru întregul an 2019, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale în anul 2018”, se arată în proiectul de buget pentru 2019.

CFR Călători are 13.000 de angajaţi. Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala este stabilit la 6.008 lei.

Cheltuielile pentru investiţii sunt în sumă de 340 milioane lei.

Compania va aloca totodată 860,25 milioane lei pentru reparaţiile vagoanelor şi locomotivelor.

„Necesarul previzionat pe 2019 pentru activitatea de revizii şi reparaţii planificate la vagoane de călători pentru un număr de 539 vagoane  este de 151.259 mii lei, iar pentru mentenanţă şi reparaţii locomotive 709.000 mii lei”, arată documentul.

CFR Călători estimează pentru sfârşitul anului plăţi restante de 104,63 milioane lei şi creanţe restante de 150 milioane lei.

„Societatea nu a depăşit nivelul plăţilor restante programate penrtu finele anului 2018, iar în 2019 programează reducerea acestora faţă de nivelul planificat al anului precedent la nivelul indicelui de creştere a câştigului mediu brut pe salariat recalculat.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.