Un elicopter s-a prăbușit peste o grădiniță din Kiev în care erau copii

În această dimineața, 18 ianuarie 2023, un elicopter s-a prăbușit în perimetrul unei grădinițe din orașul ucrainean Brovary, situat în regiunea Kiev, izbucnind un incendiu. Anunțul a fost făcut de către purtătoarea de cuvânt a poliției din regiunea Kiev, relatează RBC Ucraina.

La rândul său, Biroul Președintelui Ucrainei a transmis că un aparat de zbor a căzut asupra obiectului de infrastructură socială.

„Aflăm informații despre victime și despre circumstanțe. Serviciul de stat pentru situații de urgență și toate serviciile sunt deja la fața locului”, a declarat Kirilo Timoșenko, adjunctul șefului Biroului Președintelui Ucrainei.

Se pare că în momentul prăbușirii elicopterului se aflau copii în grădiniță. Evacuarea lor a fost deja finalizată. La fața locului se află ambulanțe, poliție și pompieri.

„În orașul Brovary, un elicopter a căzut lângă o grădiniță și o clădire rezidențială. În momentul tragediei, în grădiniță se aflau copii și angajați ai instituției.

În acest moment, toată lumea a fost evacuată. Există victime”, a informat Oleksiy Kuleba, șeful OVA.

Potrivit sursei citate anterior, deocamdată, nu este clar ce fel de elicopter s-a prăbușit, dar cel mai probabil este un aparat de zbor al Armatei Ucrainei.

45 de oameni, printre care şase copii, și-au pierdut viața în urma atacului de la Dnipro

La rândul său, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că 45 de oameni, printre care şase copii, și-au pierdut viața în urma atacului de la Dnipro, afirmând că „Rusia s-a transformat într-un duşman al întregii omeniri”.

„Lumea aude Ucraina la Davos – ştie ce a făcut Rusia la Dnipro, ştie ce fac teroriştii în Herson, Harkov, în Donbasul nostru şi în alte teritorii în care Rusia a adus moartea. Astăzi, operaţiunea de salvare de la Dnipro a fost finalizată. 79 de oameni au fost răniţi în acest atac rusesc.

Lista morţilor include 45 de ucraineni, între care şase copii, inclusiv un băiat care avea doar 11 luni. Copiii şi civilii sunt inamici pentru Rusia. Evident, acest lucru s-a putut întâmpla doar din cauză că Rusia s-a transformat într-un duşman al întregii omeniri”, a a declarat, marți seară, Volodimir Zelenski în cadrul unui videoclip postat pe contul lui de Facebook.

Acesta a ținut să precizeze că a primit veşti importante de la premierul Ţărilor de Jos, Mark Rutte.

Ucraina va primi o altă unitate Patriot. Îţi mulţumesc, Mark! Asta înseamnă că avem deja trei sisteme garantate. Dar acesta este doar începutul”, a spus oficialul ucrainean.

Volodimir Zelenski a precizat, totodată, că a discutat despre cooperarea în apărare cu preşedintele Germaniei, spunând că se pregăteşte o nouă întâlnire în format Ramstein, reamintind că marţi, 17 ianuarie 2023, a început Forumul de la Davos.

„Lumea aude Ucraina la Davos – ştie ce a făcut Rusia la Dnipro, ştie ce fac teroriştii în Herson, Harkov, în Donbasul nostru şi în alte teritorii în care Rusia a adus moartea. Şi facem lobby pentru o sporire a presiunii globale asupra statului terorist”, a subliniat el.

Volodimir Zelenski s-a declarat încrezător că, după această săptămână, vor avea mai mulţi suporteri activi şi influenţi ai înfiinţării unui tribunal pentru agresiunea rusă şi a unui mecanism special pentru compensarea pierderilor cauzate de război pe seama bunurilor Rusiei. potrivit spuselor sale, Prima Doamnă a Ucrainei a prezentat toate elementele Formulei de Pace la Davos, „inclusiv clauza fundamentală pe justiţie, care prevede răspunderea completă a teroriştilor ruşi pentru tot ce au făcut.”

El a mărturisit că sprijinul lumii pentru iniţiativa diplomatică se simte şi că face totul pentru a se asigura că acest sprijin devine unul cu adevărat global şi că se fac paşi spre oprirea agresiunii ruseşti şi restabilirea securităţii.

Volodimir Zelenski a spus că a avut o întâlnire oficială cu procurorul general şi ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei pentru a fi identificaţi vinovaţii pentru atacul de la Dnipro, arătând că, pe zi ce trece, apar mai multe informaţii faptuale şi paşi legali ai statului, iar „toate astea se vor sfârşi cu sentinţe pentru toţi aceşti criminali ruşi”.

„Când îi vom îndepărta pe ocupanţi de pe pământul nostru, va fi o chestiune de timp până când justiţia va reveni, până când vor fi pronunţate sentinţe pentru criminalii ruşi”, a încheiat el.