Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care se extinde perioada de combatere a ambroziei

Au fost înregistrate 99 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”.

Iniţiatorii au motivat propunerea de extindere a perioadei de combatere a ambroziei, de până în 30 iunie, prevedere legală în vigoare, la întregul an, prin faptul că, fiind vorba de o plantă sălbatică, caracterizată printr-un proces de înflorire spontan, acesta se poate schimba de la an la an.

Potrivit iniţiativei legislative, proprietarii terenurilor şi administratorii de drumuri publice sau lacuri vor putea cere autorităţilor locale să execute contra cost intervenţii specifice pentru eliminarea ambroziei.

Potrivit ultimelor date statistice invocate de iniţiatorii proiectului de act normativ, în anul 2021 s-au înregistrat 138.615 cazuri noi de rinită alergică, care afectează în special tinerii cu vârste între 0-19 ani, aceştia reprezentând 59,4% din totalul persoanelor diagnosticate.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în 2050 jumătate din populaţia lumii va suferi de un tip de alergie.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz

În România, peste 500.000 de persoane suferă de alergie la ambrozie

Românii care nu se preocupă să elimine din curțile sau de pe terenurile lor o plantă dăunătoare pentru sănătate riscă să plătească amenzi usturătoare. Mai exact, proprietarii de terenuri sunt obligați, conform legii, să le curețe de ambrozie.

Această plantă provoacă alergii puternice tot mai multor persoane. La noi în țară, peste 500.000 de persoane suferă de alergie la ambrozie, însă numărul real este mult mai mare.

Nu toți românii se conformează acestor reguli. Unii nu depun efortul de a distruge buruienile pe motiv că nu pot lupta singuri cu bălăriile, alții invocă faptul că nu au habar la cine să apeleze pentru a-şi curăţa terenul.

Un caz special se petrece în aceste zile în judeţul Giurgiu. Aici, reprezentanții Gărzii de Mediu au avertizat că ambrozia trebuie eliminată de pe toate terenurile intravilane sau extravilane. Amenzile pentru nerespectarea legii pot ajunge până la 20.000 de lei.

Autoritățile locale trebuie să identifice terenurile infestate, prin agenți agricoli sau persoane desemnate prin dispoziția primarului, și trebuie să transmită somații proprietarilor de terenuri unde au fost înregistrate focare de infestare cu ambrozie.

Planta sporește numărul bolnavilor de astm

Sezonul ambroziei începe în primăvară și poate dura până în luna octombrie/noiembrie, în funcție de vreme. Lunile de vârf pentru această plantă sunt august și septembrie.

Majoritatea oamenilor care au alergie la ambrozie au vârsta cuprinsă între 20 de ani și 50 de ani. Din nefericire, această plantă sporește numărul bolnavilor de astm din România.

Simptomele specifice alergiei la polenul de ambrozie pot include rinită alergică cu strănut, congestie nazală, mâncărime nazală, rinoree (nasul curge cu secreții apoase); conjunctivită alergică: inflamarea și înroșirea ochilor; mâncărimi la nivelul urechilor și în cerul gurii; pierderea mirosului; dureri de cap; oboseală cronică; somnolență dar și criză de tuse similară cu cea specifică astmului.