Devine interzis în România! Decizia care se pregătește chiar acum în Parlament. Se dă lege
Sursă: Dreamstime
Digitalizarea prinde avânt în instituțiile publice din România odată cu dispariția cunoscutului „dosar cu șină”. Proiectul de lege ce vizează aceste schimbări urmează să intre la votul final din plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
Dosarul cu şină va deveni în curând istorie. Interdicţia instituţiilor publice din România de a solicita dosar cu şină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public va intra în vigoare în viitorul apropiat.
Solicitarea dosarului cu șină devine interzisă prin lege în România
În cadrul dezbaterilor din Comisia de administraţie publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor a fost adoptat un amendament în acest sens, propus de preşedintele Comisiei, Simona Bucura-Oprescu (PSD) şi deputatul PNL George Tuţă. Proiectul urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Prevederile proiectului de lege, care cuprinde acest amendament, se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice. De asemenea, instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate, arată un comunicat.
„Finalitatea proiectului de lege constă în eliminarea, din aproape în aproape, a tuturor acelor elemente de birocraţie care stau în calea eficientizării administrative”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.
„Cetăţenii români trebuie să se simtă reprezentaţi de actuala coaliţie, care este datoare să acorde atenţie sporită nevoilor contribuabililor români”, a declarat deputatul Simona Bucura – Oprescu.
Un nou pas în digitalizarea serviciilor din administrația publică
Actualul amendament aprobat face parte din dezbaterea parlamentară pe marginea „Legii privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale”, iniţiată de deputatul Sebastian Burduja, prezent marţi, 4 octombrie, la lucrările comisiei de Administraţie pentru a susţine eforturile de debirocratizare
Prin adoptarea acestei legi se va face un nou pas pentru digitalizarea serviciilor de bază ale administraţiei, precizează deputaţii într-un comunicat oficial.
Totodată, amintim că, a fost adoptată legea, iniţiată de deputatul George Tuţă şi susţinută de majoritatea parlamentarilor, prin care a fost eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului. De asemenea, în perioada următoare, în aceeaşi succesiune legislativă, va fi implementat un model automatizat online de emitere a cazierului judiciar pentru cetăţenii români.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





