Ministrul francez al finanţelor, Michel Sapin, doreşte decizii rapide. După recentele atentate teroriste din Paris, toate statele din Europa ar trebui "să pună în aplicare toate măsurile necesare pentru a-i anihila pe finanţatorii terorismului", după cum a solicitat Sapin colegilor săi întruniţi la Bruxelles. "Aceasta este astăzi prioritatea priorităţilor. Încurajăm Comisia Europeană să intervină pentru punerea în practică a legilor deja adoptate în acest sens". Imediat după atacurile de la redacţia săptămânalului "Charlie Hebdo" şi luarea de ostateci într-un supermarket evreiesc, din ianuarie, Uniunea Europeană a adoptat – în luna mai – o legislaţie mai dură împotriva spălării banilor.

Teroriştii nu aşteaptă

De fapt, statele comunitare au timp până la mijlocul anul 2017 să adopte legea în sistemul legislativ propriu. Procesul ar trebui însă accelerat, după cum avertiza şi ministrul federal al finanţelor, Wolfgang Schäuble, la Bruxelles: "Teroriştii nu ne vor face pe plac să aştepte până atunci."

În plus, miniştrii finanţelor din cele 28 de state membre au solicitat Comisiei Europene să elaboreze un catalog cu măsuri de supraveghere şi control pentru a identifica şi anihila sursele de finanţare a grupărilor teroriste din Europa. Mulţi experţi sunt de părere că atentate precum cel din Paris nu necesită sume mari. Nu este clar în ce măsură au existat legături financiare cu teroriştii din Statul Islamic, pentru a finanţa deplasările, armele sau mijloacele de locomoţie pentru atentatori. Se ştie însă că unul din atentatorii din ianuarie luase un credit bancar pentru a-şi putea cumpăra armele de tip Kalaşnikov.

Supravegherea plăţilor în interiorul UE?

Pentru a identifica asemenea tranzacţii, pe cât posibil înaintea unui atac planificat, trebuie elaborat un sistem de supraveghere mai eficient. Ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schäuble, crede că actualul sistem de transfer bancar SEPA ar putea constitui baza unei supravegheri mai atente. În plus, în fiecare stat membru ar trebui constituit un departament special în cadrul serviciilor secrete, care să atragă atenţia poliţiei la cel mai mic indiciu. Schäuble insistă asupra analizării şi clasificării rapide a acestor informaţii, pe principiul "protecţia datelor nu trebuie să se transforme în protecţia criminalilor".

Statele Unite au pus bazele unui sistem de supraveghere a tranzacţiilor financiare (TFTP) după atentatele din 11 septembrie 2001. De mai mulţi ani şi bănci europene sunt cuplate la acest sistem, livrând autorităţilor americane date foarte valoroase, după cum consideră Comisia Europeană. Şi autorităţile europene ar putea beneficia de informaţii livrate de colegii lor de peste ocean, în condiţiile în care pe continent nu există un sistem propriu de tip TFTP.

În vizor: cardurile pre paid, bitcoins şi banii cash

Ministrul german Schäuble a avertizat că UE nu poate combate singură finanţarea organizaţiei teroriste "Statul Islamic". "Facem ce putem", a mai spus Schäuble. "Atacurile aeriene din Siria sau Irak sau de oriunde altundeva în Orientul Mijlociu nu reduc suficient de mult posibilitatea teroriştilor de a intra în posesia unor arme de tip Kalaşnikov sau a explozibilului, aici în Europa." Minştrii de finanţe sunt responsabili de controlul sistemelor de plată, care depăşesc sistemul bancar clasic. "Trebuie să ne ocupăm de potenţiala finanţare a celulelor teroriste în Europa. Sunt sume mult mai mici. Sunt aşa numitele carduri pre-paid şi bani cash, detalii mărunte."

Importante în finanţarea acţiunilor teroriste sunt şi sistemele monetare alternative, precum bitcoins. Experţii sunt de părere că SI se foloseşte şi de această modalitate de plată. Presa de specialitate din SUA relatează despre posibilitatea teroriştilor de a-şi crea monedă proprie, pe baza metalelor preţioase pe care le deţin. Până acum, în cadrul UE este permis transferul unor sume de până la 10.000 de euro, fără a anunţa autorităţile vamale. Această sumă urmează a fi redusă în viitor. În plus, vameşii şi poliţiştii vor avea dreptul să efectueze controale şi în interiorul statelor, nu doar la punctele de trecere a graniţei. Schäuble a ţinut să precizeze însă că aceştia nu vor controla portofelele cetăţenilor la orice colţ de stradă.

O altă problemă cu care se confruntă UE este finanţarea terorismului prin donaţii. Acest tip de "crowd-funding" este greu de controlat. În Germania a fost deja prinsă şi condamnată o bandă de hoţi, care finanţa Statul Islamic cu sume mici, obţinute în urma unor spargeri sau chiar de hoţii de buzunare.

"Poate dura"

Miniştrii de interne au vrut să dovedească solidaritate şi viteză de reacţie. Austriacul Hans-Jörg Schelling a frânat însă entuziasmul colegilor lui. "Este o schimbare logistică dificilă, întrucât trebuie modificate legilslaţiile existente. După cum cunosc eu sistemul de lucru din Bruxelles, va dura. Trebuie să aşteptăm pentru a afla, de exemplu, în ce variantă va fi schimbată legislaţia împotriva spălării banilor." În traducere, ar putea trece ani buni până când noua legislaţie va intra în vigoare.