Surpriza e cu atât mai mare cu cât premierul Victor Ponta a spus deunăzi că nu va mai recurge anul acesta la angajarea răspunderii. Legea privind proprietăţile pretindea o procedură de urgenţă, dar regionalizarea nu se află în această situaţie. De fapt nu ar fi, în principiu, ceva fundamental rău, dar după atâtea critici adresate guvernului Boc, ar părea nefiresc ca noul guvern să aplice exact aceleaşi procedee. Guvernul PDL recurgea foarte des la acest artificiu pentru simplul fapt că nu avea o majoritate suficientă. În mod normal niciuna dintre legile delicate (cum a fost de pildă legea educaţiei) nu ar fi trecut şi, de aceea, guvernul recurgea la angajarea răspunderii, având grijă, totodată, să-i împiedice pe parlamentarii majorităţii să voteze cu ocazia moţiunilor de cenzură. PDL a guvernat sistematic împotriva democraţiei parlamentare. Acum însă când USL deţine peste 60% din voturi şi când a promis să ţină seama şi de opiniile UDMR, angajarea răspunderii pare nefirească.

Liviu Dragnea, dacă nu a comis o simplă inadvertenţă, a dezvăluit însă o temere, care însoţeşte mereu toate politicile reformiste. Guvernul Boc, de exemplu, era pe cale să nu poate trece legea învăţământului nu atât din cauza concepţiei generale, criticabile în multe privinţe, ci mai ales din cauza unor prevederi favorabile minorităţii maghiare. Faptul că elevii maghiari dobândeau posibilitatea de a învăţa istoria şi geografia în limba lor maternă a prilejuit proteste zgomotoase (inclusiv în grupul senatorilor PDL) de natură să trântească legea mai înainte să fie citită. În faţa acelei ameninţări, Emil Boc şi-a angajat răspunderea.

Există oare posibilitatea ca legea regionalizării să ajungă într-o situaţie asemănătoare? Răspunsul este pozitiv. Dacă guvernul respectă ceea ce a spus, fie şi aluziv, cu privire la deschiderea pe care o va manifesta faţă de toate grupurile politice, atunci riscul e uşor de anticipat. Dacă Liviu Dragnea va propune un proiect negociat inclusiv cu UDMR, el riscă să suscite reacţii similare cu cele de la legea educaţiei. Opoziţia însăşi, cinică, ca de fiecare dată (aşa fusese şi opoziţia anterioară), va deveni subit mai naţionalistă ca niciodată denunţând „trocul” pe care USL îl face cu maghiarii. Dar pericolul adevărat se găseşte în chiar propria tabără, care, din multiple motive, ar găsi prilejul nimerit să se revolte împotriva lui Victor Ponta.

Dacă lucrurile stau aşa, atunci Liviu Dragnea are serioase motive să se teamă şi să dorească un procedeu expeditiv şi fără prea multe complicaţii. Dar va fi greu să găsească argumentele potrivite. Ar fi poate de preferat ca reforma să fie în prealabil mai bine pregătită şi discutată intens şi transparent în aşa fel, încât să nu se ajungă la acest impas. Uşor de spus şi greu de făcut.

Care este MIZA REGIONALIZĂRII

La începutul lunii martie, capital.ro informa că deși se vorbește de descentralizare și de o absorbție mai bună a fondurilor UE, noua împărțire administrativă riscă să fie doar o nouă gaură neagră într-un aparat bugetar și așa stufos. Miza regionalizării: o afacere de 13 miliarde de euro pe an

Pro și contra

În februarie, Liviu Dragnea a mai dezvăluit că înființarea regiunilor nu va presupune desființarea județelor, deși este posibil să se renunțe la prefecturi și la o serie de alte instituții ale căror atribuții se vor suprapune. Asta în condițiile în care regiunile vor prelua competențe și de la ministere, și de la județe. „De exemplu, drumurile naționale, cu excepția celor europene, ar putea fi transformate în drumuri regionale și administrate de regiuni“, a explicat el. Dragnea a mai anunțat și noul termen-limită pentru finalizarea proiectului: sfârșitul acestui an.

Un recent sondaj de opinie realizat de GeoPOL arată că 34% dintre români nu știu nimic despre regionalizare, iar 67% din cei care au auzit despre proiect nu sunt de acord cu desființarea județelor. Totodată, 53% din subiecții sondajului consideră că regionalizarea va duce la apariţia unor lideri politici locali foarte puternici, iar 44% spun că aceasta va duce la creşterea birocraţiei şi a cheltuielilor publice.

Și specialiștii de la Expert Forum consideră că regionalizarea nu va rezolva problemele fundamentale ale administrației publice locale. „Municipalităţile, în special comunele, vor rămâne falite şi dependente de alocări clientelare, indiferent câte straturi de baroni sau voievozi locali punem deasupra lor ca să filtreze fondurile. Atâta vreme cât problema crucială e clientelismul politic, asta trebuie să discutăm, iar nu reorganizări care să schimbe forma şi să păstreze fondul“, se arată în raportul anual al instituției. Cei de la Expert Forum cred și că „fuzionarea şi întărirea financiară a comunelor ar da o lovitură mai puternică baronizării şi clientelismului decât regionalizarea sau alte schimbări constituţionale“.

Deși un suporter al conceptului, Graţian Mihăilescu, expert în dezvoltare regională şi consultant în afaceri europene, spune, pe Europlus.ro, că „în majoritatea statelor acest proces s-a realizat în mai multe etape, de-a lungul mai multor ani. La  noi se doreşte să se realizeze în 2013, fără realizarea unor studii de impact, fără realizarea unor analize care să prezinte argumente pro şi contra, fără consultarea societăţii civile sau a patronatului.“  El afirmă că, dacă regionalizarea nu se realizează eficient, riscăm să asistăm la politizarea procesului (înfiinţarea unor noi instituţii numai pentru a face loc, în administraţia publică, a clientelei de partid), accentuarea corupției și a feudalizării, adâncirea disparităților regionale, creșterea birocrației ori accentuarea disputelor pe criterii etnice.

Astfel de argumente au, cel mai probabil, șanse mici să-i facă să se răzgândească pe partizanii regionalizării. Explicația este simplă: în 2012, unitățile administrativ-teritoriale au cheltuit 56 de miliarde de lei (circa 13 miliarde de euro). O felie deloc neglijabilă din această sumă trece acum prin filtrul consiliilor județene, care alocă banii după criterii în care politicul joacă un rol deloc secundar. Ca suprastructuri peste județe, regiunile ar ajunge să controleze, direct sau indirect, o bună parte din banii administrației locale. În plus, preluarea unor atribuții de la ministere ar însemna și preluarea unor sume cu multe zerouri de la bugetul central. Astfel că, în prezent, în arcul guvernamental se duce o luptă surdă între cei care-și simt amenințate pozițiile („baroni“ din județe mici, dar și miniștri ori secretari de stat) și cei pe care regionalizarea i-ar putea ridica la rangul de „voievozi“. Deznodământul e greu de prevăzut, însă, cu sau fără regiuni, cel mai probabil viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți nu se va schimba.
< >