La antipodul acestei contribuţii esenţiale pentru aderarea României la UE se situează anii grei ca plumbul ai politizării justiţiei româneşti. O politizare împotriva căreia au luptat din greu şi Traian Băsescu şi Monica Macovei.

Rezultatele incontestabile ale acestei lupte dure s-au văzut când, în sfârşit, după ani de pertractări, justiţia românească a reuşit să-i condamne la închisoare cu executare nu numai pe doi dintre cei mai notorii delincvenţi din România postcomunistă: Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vântu, ci şi pe unii din marii corupţi din PDL.

Nu întâmplător, mulţi analişti occidentali atribuie tocmai acestor condamnări valoarea de semnal care a speriat cleptocraţia bucureşteană într-atât încât să declanşeze o lovitură de stat.

Potrivit altor analişti ar fi provocat-o plagiatul lui Ponta şi dorinţa premierului de a se răzbuna. Dar, chiar dacă nu vindicta a fost mobilul iureşului de săptămâna trecută, un lucru este cert. Absenţa demisiei lui Ponta, în conformitate cu standardele europene pe care premierul plagiator afirmă că ar dori să le respecte scrupulos, ar fi fost de-ajuns că să torpileze definitiv încrederea vestului în şeful guvernului român.

Încât, credibilitatea liderilor actualei puteri este egală cu zero. Şi fiindcă ei conduc România, ţara a ajuns, ca în timpul mineriadelor, "oaia neagră a Europei", după cum scrie El Pais.

Primejdia expulzării

În aceste condiţii, avertismentele UE sunt cât se poate de binevenite. Dar e greu de crezut că vor fi suficiente. Dimpotrivă, modul în care unii responsabili au continuat şi după promisiunile lui Ponta de la Bruxelles să trateze derularea referendumului şi a campaniei electorale după cum li se pare mai convenabil e de natură să reaprindă focul îngrijorării.

Or, dată fiind această situaţie, România se găseşte în mare pericol pe plan european. În chestiune nu e doar amânarea accesului la Schengen ori intrarea în vigoare a articolului 7 al Tratatului European, care stipulează ridicarea dreptului de vot al unui stat care încalcă flagrant normele şi valorile europene.

E vorba de faptul că România sporeşte masiv problemele politice de la periferia Uniunii Europene, adăugând noi şi serioase dureri de cap celor iscate Bătrânului Continent de ungurii, grecii şi slovacii din interior şi de ucrainenii situaţi la răsărit de graniţele comunitare.

În aceste condiţii n-ar fi cu totul improbabil ca unele state cheie ale Europei să ia în considerare crearea unei noi Comunităţi, în care aceste ţări problemă să nu mai fie incluse. Uniunea Europeană ar putea fi lăsată să moară paşnic, fără mari convulsii. Şi s-ar putea crea o nouă Uniune, din care ţări ca România să nu mai facă parte. Depinde acum nu în ultimul rând de alegătorii români ca acest risc mortal să fie înlăturat. Mai multe, pe DEUTSCHE WELLE