Pentru cine știe, cât de cât, situația și filosofia politică a Uniunii Europene, neacceptarea României în Schengen nu este nici o surpriză. De această dată, Austria a fost la „rând” pentru a respinge România și Bulgaria, așa cum Olanda fusese mai vocală în anii trecuți sau Franța, Germania și Italia mai demult. Migrația ilegală este un pretext și motivul real trebuie căutat în poziția (geo)politică și în interesele economice ale Occidentului. 

Să ne înțelegem! Diplomația nu se face cu scandal de pe o zi pe alta, ci cu discreție, în termene lungi. O asemenea negociere trebuia finalizată mai întâi în spatele ușilor închise și abia apoi, când se ajungea la un rezultat favorabil, se putea comunica publicului.

Tocmai de aceea, surlele și trâmbițele mediatice despre Schengen din ultimele două săptămâni dau impresia de fals… 

Românul „implicat” (urban, consumator de media, nemulțummit de situația din țară și de liderii politici) este teribil de revoltat și îndeamnă la boicotul a tot ce are legătură cu Austria.

Românul simplu se întreabă: ce-am avut și ce-am pierdut?! 

Noi ne putem întreba altceva: la ce bun să creezi așteptări și să focalizezi atenția publicului pe un subiect care fie nu e esențial pentru publicul în cauză, fie nu e controlabil de către cei care l-au gonflat?

Este cert că, în ultimii ani, se aruncă pe piața media subiecte care s-ar putea ușor încadra în categoria „bazaconii”. Nu numai la noi, peste tot în lume! Să ne gândim doar la moda de a murdări opere de artă în semn de protest față de indolența guvernanților în problema schimbărilor climatice. Care e legătura operelor de artă cu răutatea guvernanților? De ce protestatarii nu atacă marile corporații responsabile de exploatarea resurselor și de emisiile de dioxid de carbon? Păi, de-aia, pentru că operele de artă nu se pot apăra!

Cam așa e și cu îndemnurile la boicot de la noi! Acestea nu au făcut decât să pună în evidență cât de mult din economia din România a fost acaparat de entități austriece de-a lungul celor 30 de ani de capitalism. Boicotul OMV, al BCR sau Raiffeisen nu e nici fezabil practic și nici nu ar da rezultate dacă, prin minune, toți românii ar participa la acest boicot. Când totul îi aparține „dușmanului”, orice boicot este, de fapt, automutilare.

Isteria din presă nu are altă explicație decât diversiunea. În fond, adevărații responsabili pentru statutul actual al României sunt cei care, pe de o parte, au înstrăinat toate activele majore ale țării, în așa fel încât, în prezent, România nu are nici o forță de negociere și, pe de altă parte, mai concret, cei care nu au negociat corect statutul nostru în UE.

Este cineva care să solicite, ferm și categoric, demisia măcar a ministrului de Externe? După tragedia de la Colectiv a căzut tot Guvernul și primarul de sector și cam oricine putea fi scos vinovat. Acum de ce nu răspunde nimeni dintre guvernanți pentru neatingerea unui obiectiv „național”?

Revin: de vreo trei săptămâni, aproape din senin, președintele, premierul și alți responsabili politici și comentatori influenți au inflamat media cu subiectul Schengen. Informațiile au culminat, duminica trecută, cu relatarea despre convorbirea telefonică dintre premierul român și cancelarul austriac, în care gloriosul nostru general părea că adresează un ultimatum.

De ce s-a preferat scandalul? Și de ce, repet, nu s-a cerut capul niciunui responsabil politic român, fie el și un „Moțoc”?

Deocamdată, certitudinea este că opinia publică din țară este menținută într-o „fierbere controlată”, pe un subiect paralel cu agenda reală a nevoilor populației. Bugetul pe 2023 va trece discret, pe „repede înainte”, discuțiile despre strategia guvernului pentru următorii doi ani sunt inexistente, inflația și prețurile sunt acoperite de venirea sărbătorilor… Cu alte cuvinte, hai să dăm românilor un subiect de discuții și un „dușman” (extern, firește!) pe care să-și verse înjurăturile!

Chestiunea Schengen a venit după altă gogoașă mediatică – posibilitatea unirii dintre România și Republica Moldova. Am scris deja despre asta.

Dar dacă?… Dar dacă aceste două subiecte sunt conexate? Dacă, de exemplu, marile puteri europene (și nu numai) ar pune România să aleagă între Schengen și Unire? Să trecem, preț de o clipă, peste insolitul acestei prezumții și să ne întrebăm, fiecare, ce am alege dacă am fi decidentul politic român?