Departamentul de Stat al SUA: România, vizată pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Statele Unite avertizează, într-un raport oficial publicat luni, asupra unei „deteriorări” vizibile a drepturilor omului în numeroase state europene, cu accent pe limitarea libertății de exprimare. România apare în document cu o mențiune specială, după ce Curtea Constituțională (CCR) a decis, pe 6 decembrie 2024, să anuleze rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie.
„La 6 decembrie, Curtea Constituțională din România a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, hotărând că: „multiple nereguli și încălcări ale legii electorale… au compromis transparența și corectitudinea campaniei electorale”, ridicând suspiciuni cu privire la corectitudinea desfășurării alegerilor. Decizia Curții a fost criticată ca fiind o ingerință politică în alegeri și o restricție nejustificată asupra discursului politic nefavorabil, de o natură și severitate fără precedent”, se precizează în raport.
Documentul, citat de AFP, notează că autoritățile române au luat „măsuri credibile” pentru a identifica și sancționa funcționarii implicați în abuzuri împotriva drepturilor omului, însă „în unele cazuri acțiunile guvernului au fost insuficiente, iar impunitatea a reprezentat o problemă”.
Potrivit raportului, problemele semnificative consemnate la nivel european includ și „crime, violențe sau amenințări cu violență motivate de antisemitism”.

Germania, Franța și UK, criticate pentru restricții la exprimare
State precum Germania, Regatul Unit și Franța sunt menționate ca exemple de regres al libertăților civile.
În cazul Franței, Washingtonul invocă „informații credibile referitoare la restricții grave privind libertatea de exprimare” și semnalează o creștere a incidentelor antisemite.
În Regatul Unit, îngrijorările vizează o nouă lege privind siguranța online, destinată protejării minorilor, dar contestată de rețeaua socială X, deținută de Elon Musk.
Trump, către aliați: discuții „sincere” despre exprimare
Un oficial american de rang înalt, sub protecția anonimatului, a explicat că SUA vor avea „discuții sincere cu partenerii și aliații noștri despre ceea ce noi considerăm a fi cenzura sau defavorizarea anumitor voci, fie ele politice sau religioase”.
Tonul critic a fost amplificat în februarie, când vicepreședintele american JD Vance, aflat la München, a afirmat că libertatea de exprimare este „în regres” în Europa, exprimându-și simpatia față de pozițiile unor partide precum AfD, formațiune catalogată recent de serviciile germane drept organizație „extremistă de dreapta”.
Raportul anual al Departamentului de Stat privind drepturile omului este, de regulă, publicat în primăvară. Documentul pe 2024 a fost însă redactat parțial în mandatul democratului Joe Biden și ulterior revizuit pentru a reflecta „noile priorități de politică externă” ale administrației republicane conduse de Donald Trump, transmite Agerpres.