„Dacă statul român ar fi încurajat investiţiile în producţie în ultimii ani, am fi putut vorbi astăzi de mai multe companii româneşti cu rezultate în creştere, chiar şi pe timp de criză”, a declarat Adrian State, directorul general al Den Braven România.

Vânzările cumulate pe pieţele din România şi Republica Moldova au avansat  anul trecut  doar cu 6% faţă de 2009, la 19,9 mil. euro, totalizând  peste 50% din cifra totală de afaceri a companiei.

Pe de altă parte, exporturile Den Braven România s-au majorat cu 62,7%, faţă de 2009, ajungând la 19,6 mil. euro. Exporturile de spume poliuretanice, produs care deţine o pondere de circa 80% în vânzările companiei, au avansat cu 65%, până la 17,2 mil. euro, în timp ce vânzările locale ale acestui produs au crescut cu 11%, la 5,2 mil. euro.

Cele mai importante vânzări au fost realizate pe pieţele din Polonia, Austria, Italia, Cehia şi Slovacia. Den Braven România exportă în prezent în 32 de ţări, după ce a intrat, în 2010, şi pe pieţele din Vietnam, Argentina şi Lituania.

În România, ponderea vânzărilor în marile reţele de magazine specializate în distribuţia materialelor de construcţii a fost de circa 55%, cu o crestere de peste 50% pe acest segment, faţă de anul anterior, comparativ cu nivelul de 45% înregistrat în anul 2007, anul cel mai prolific pentru sectorul românesc al construcţiilor, când produsele erau destinate preponderent segmentului business-to-business.

Compania previzionează pentru acest an o creştere de 10% a afacerilor, până la nivelul de 43,4 mil. euro.

Principalii competitori ai Den Braven, pe piaţa românească, sunt Henkel, Selena şi Soudal.