Demisie Marian Grigoraş. Subprefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a anunțat miercuri demisia din funcție, fără a specifica însă motivele acestei decizii. Grigoraș, membru al Partidului Național Liberal (PNL), și-a anunțat demisia printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Mi-am înaintat demisia din funcția de subprefect al județului Iași”, a scris Marian Grigoraș. „Am ocupat funcția de prefect al județului Iași din decembrie 2019 până în ianuarie 2022, traversând unul dintre cele mai tulburătoare evenimente istorice – pandemia COVID-19. În plină pandemie, am gestionat fără incidente două runde de alegeri – locale și parlamentare.”

Demisie Marian Grigoraş. Acesta și-a exprimat recunoștința față de cei care l-au sprijinit și a menționat că erorile, dacă au existat, îi aparțin doar lui.

„Am avut ambiţia ca în perioada mandatului meu Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi să fie un loc al colaborării şi al sprijinului reciproc, un model al deschiderii către soluţii. Din ianuarie 2022 şi până astăzi am ocupat funcţia de subprefect şi, în condiţiile date, am depus toate eforturile să îmi îndeplinesc atribuţiile după aceleaşi principii – deschidere şi dialog, colaborare, aplanarea inevitabilelor asperităţi, spirit de echipă, orientare spre rezolvarea problemelor. Tuturor celor care m-au susţinut, le mulţumesc. Realizările mele sunt şi realizările lor”, spune Marian Grigoraş, pe pagina sa de Facebook.

Deși demisia sa nu a fost legată direct de un incident specific, aceasta vine după apariția unui articol într-o publicație locală care îl prezenta pe acesta dormind alături de o tânără presupusă angajată la Prefectura Iași.

Marian Grigoraș nu a putut fi contactat pentru a oferi mai multe explicații în acest sens.

Prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru, a confirmat demisia lui Grigoraș și a asigurat că aceasta nu va afecta activitatea instituției. Guvernul urmează să facă o nouă numire în urma demisiei subprefectului.

Marian Grigoraș
SURSA FOTO: 24-ore.ro

Ce studii are Marian Grigoraș?

Demisie Marian Grigoraş. Marian Grigoraș, fost subprefect al județului Iași, este un profesionist cu o vastă pregătire academică și o experiență solidă în diverse domenii, așa cum arată CV-ul său publicat pe site-ul oficial al Prefecturii Iași.

Așadar, acesta a absolvit:

Universitatea “Petre Andrei” Iași (1998 – 2003)

  • Diplomă de Licență în Științe Juridice
  • Studii principale: Drept
  • Competențe dobândite: Expertiză juridică

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași (2001 – 2005)

  • Diplomă de Licență în Asistență Socială
  • Studii principale: Asistență Socială
  • Competențe dobândite: Asistență socială specializată

Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (Martie – Mai 2003)

  • Curs de Formare „Medierea Restaurativă de Grup”
  • Studii principale: Mediere și reconciliere
  • Competențe dobândite: Tehnici de mediere și reconciliere

Consultanți EDUROM și Belbin’s Team Roles (Decembrie 2008 – Ianuarie 2009)

  • Training în Dezvoltarea Abilităților de Relaționare cu Publicul
  • Studii principale: Comunicare și relații publice
  • Competențe dobândite: Abilități de comunicare, gestionare a relațiilor cu publicul

SC Centrul de Perfecționare, Consultanță și Afaceri SRL și Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (Iulie – Noiembrie 2016)

  • Program de Formare Specializată pentru Ocuparea Funcției Publice de Categorie Superioară
  • Studii principale: Administrație Publică și Management
  • Competențe dobândite: Management public, dialog social, conducere eficientă

Demisie Marian Grigoraş. Unde a mai lucrat Marian Grigoraș?

Demisie Marian Grigoraş. Sursa anterior citată arată și ce posturi a mai ocupat acesta. Este vorba despre:

  • Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Aprilie 2017 – Decembrie 2019) – comisar superior
  • Instituția Prefectului – Județul Iași (Februarie 2016 – Martie 2017) – prefect
  • Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Septembrie 2014 – Februarie 2016) – comisar superior
  • Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (Octombrie 2012 – Septembrie 2014) – comisar șef
  • Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași (Ianuarie 2008 – Octombrie 2012) – consilier juridic
  • TEROM S.A. (Ianuarie 2006 – Ianuarie 2008) – consilier juridic
  • Asociația pentru Intervenție Socială Iași (Octombrie 2005 – Ianuarie 2006) – consilier juridic