Florin Manole explică impozitarea pensiilor de peste 3.000 de lei
Ministrul Muncii, Florin Manole, a oferit clarificări cu privire la modul de aplicare a noii scheme de taxare a pensiilor care depășesc pragul de 3.000 de lei. Oficialul a precizat că impozitul de 10% nu va fi aplicat asupra întregii pensii, ci exclusiv asupra sumei care depășește acest plafon.
„Am făcut tot ce am putut ca partid, dar suntem într-o coaliție, suntem mai multe voci și trebuie să existe consens, dar am făcut tot ce am putut ca acest prag să fie la 4.000 de lei”, a spus el într-un interviu acordat Antena 3 CNN.
Ministrul Muncii a explicat că primele 3.000 de lei din pensie nu vor fi impozitate deloc. De exemplu, pentru o pensie de 3.100 de lei, se va aplica un impozit de 10% doar pe suma care depășește plafonul, adică 10 lei. În cazul unei pensii de 4.000 de lei, impozitul de 10% se va aplica doar asupra diferenței de 1.000 de lei, ceea ce înseamnă un impozit de 100 de lei.
„Deci primii 3.000 de lei nu sunt impozitați cu absolut niciun leu. Apoi dacă ai 3.100 de lei pensia vei plăti 10% din suma aia, adică 10 lei. Dacă ai 4.000 de lei pensie vei plăti 10% pe diferența de la 3000 de lei la 4.000 de lei, adică 10% din 1.000, încă 100 de lei”, a declarat acesta.
Florin Manole a subliniat că această modificare va fi pusă în aplicare într-un timp foarte scurt, cu sprijinul direct al Casei Naționale de Pensii, care va asigura implementarea noii măsuri fiscale.
„Aș vrea să felicit colegii de la Casa de Pensii pentru faptul că vor reuși să aplice această nouă legislație într-un timp record”, a adăugat oficialul.

Românii care vor plăti contribuții la asigurările de sănătate
În altă ordine de idei, amintim că de la 1 august, românii care au în întreținere membri ai familiei fără venituri, precum și pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei, vor fi obligați să plătească contribuții la asigurările de sănătate (CASS).
Această măsură este inclusă în pachetul de reforme fiscale prezentat de Guvern și are ca obiectiv extinderea bazei de contribuabili activi în sistemul public de sănătate, pentru a asigura sustenabilitatea și echitatea finanțării serviciilor medicale.
În momentul de față, românii au posibilitatea de a include în asigurarea de sănătate membrii de familie fără venituri – precum soțul, soția sau părinții – fără a plăti contribuții suplimentare la asigurările de sănătate (CASS). Însă, începând cu 1 august, această facilitate va fi eliminată.
Conform explicațiilor oferite de consultantul fiscal Cătălina Mocanu, persoanele coasigurate nu vor mai beneficia automat de servicii medicale prin contribuția achitată de titularul poliței. În schimb, fiecare dintre ele va fi obligată să plătească o contribuție individuală la sistemul public de sănătate pentru a putea beneficia de aceleași servicii. Mai multe puteți citi aici.