Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis

Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis

SURSA FOTO: Capital

Publicat de Corina Chiriac la 4 mai 2024, 07:00

Șoferii care au permis categoria B au parte de vești importante în ceea ce privește autovehiculele pe care le pot conduce. O nouă lege promulgată de președintele Klaus Iohannis arată că aceștia mai pot conduce și motociclete, dar trebuie să îndeplinească mai multe condiții în acest sens.

Decizie pentru cei care au permis categoria B

O nouă lege a fost adoptată, aducând schimbări semnificative pentru șoferii care dețin permis de categoria B. Potrivit unei legi promulgate de șeful statului, cei care au permis de conducere B pot conduce motociclete cu capacitate cilindrică mică și transmisie automată.

După ce Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate făcută de Președintele României, s-a confirmat că proiectul de lege este în conformitate cu constituția.

Astfel, această decizie a deschis calea pentru promulgarea legii și implementarea ei.

Prin urmare, conform publicării legii în Monitorul Oficial, șoferii care dețin permis categoria B, cu o experiență de cel puțin trei ani și vârsta minimă de 24 de ani, sunt acum autorizați să conducă scutere și motociclete cu o capacitate cilindrică de până la 125 de centimetri cubi.

Președintele a respins de câteva ori legea, spunând că aceasta are vicii de formă și neclarități.

Klaus Iohannis
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Codul Rutier va fi modificat

Noul proiect de lege aduce modificări Codului Rutier, oferind posesorilor de permis categoria B să conducă și o motocicletă. Totuși, trebuie respectate câteva reguli. În primul rând, șoferul trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani. De asemenea, el trebuie să mai aibă și minim 3 ani de experiență în condus.

Motocicletele trebuie să aibă o capacitate cilindrică de 125 cmc. În același timp, puterea maximă nu trebuie să treacă de 11kW, iar transmisia trebuie să fie automată.

Nu în ultimul rând, aceștia trebuia să treacă un curs practic de pregătire de cel puțin  15 ore.

masini soferi trafic rovinieta 2024
SURSA FOTO: Dreamstime

Prevederi asemănătoare și în alte țări din UE

Potrivit expunerii de motive a parlamentarilor care au propus schimbările în legislația rutieră, facilitarea accesului șoferilor la motociclete ușoare este justificată de o îmbunătățire a mobilității urbane.

Totodată, au menționat și exemple din alte țări europene, cum ar fi Franța, Spania și Italia, unde legislația prezintă prevederi similare, în mare parte, cu cele discutate mai sus.

Legea a fost adoptată, în primă fază, de către Parlament în iunie 2023. Ea a fost supusă reexaminării de către Președinție. Acesta a cerut ca legea să fie modificată.

În cele din urmă, Curtea Constituțională a validat proiectul de lege, iar acesta a fost semnat de către șeful statului pentru promulgare.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.