Problema primordială constă în faptul că Europa avansează doar atunci când se află între spadă şi perete. Experienţa recentă demonstrează că liderii europeni sunt întotdeauna predispuşi să amâne deciziile importante, în absenţa presiunii pieţelor. Presiunile – în acest moment – s-au slăbit la periferia Europei, iar în nord, ele nu există; aşa încât, fără acest cuţit la gât, summitul şefilor de stat şi de guvern din UE s-a încheiat fără mari acorduri, fără cuvinte vibrante, cu o sănătoasă senzaţie de normalitate, după 25 de summituri ale sfârştiului lumii.
UE a încheiat – după cum era de aşteptat – acorduri minime referitoare la marea întrebare: şi anume şi-a manifestat dorinţa că vrea să fie mai mare. Dar, atenţie: nu au existat referiri nici la problemele sale cele mai presante. Grecia a obţinut cuvinte de sprijin; mai multe vom afla peste câteva săptămâni. Iar Spania, nimic: summitul a amânat calendarul supravegherii bancare unice care ar permite recapitalizarea directă a băncilor, până, probabil, în 2014. Prea târziu pentru băncile spaniole; prea puţin pentru problemele Madridului, deoarece nu a existat nici măcar un gest pentru Spania care continuă să se afle în mijlocul unei recesiuni profunde şi cu pieţele în expectativă, anesteziate doar de ameninţarea BCE. Berlinul a îngropat posibilitatea ca mecanismul de salvare european să poată înghiţi o parte din banii publici pe care Spania îi va injecta în bănci şi care urcă până la valoarea de aproximativ 40 de miliarde de euro (echivalentul creşterii pensiilor cu inflaţia actuală, pe durata a circa 10 ani). Poate că este doar o poziţie de negociere – obişnuitul nein (nu), nein, nein -, dar cancelarul german, Angela Merkel a asigurat că aceasta nu este o opţiune. Spania nu s-a crispat: premierul Mariano Rajoy consideră, de asemenea, că nu este nicio o prioritate spaniolă.
În public, doar un tehnocrat, primul-ministru italian, Mario Monti, a discutat punctul de vedre impus de Germania care a ieşit în mod evident câştigătoare din acest summit şi l-a reinterpretat pe cel anterior în favoarea sa.
În particular, o înaltă sursă europeană care a dorit să-şi păstreze anonimatul a fost foarte tranşantă: "Merkel aduce atingere deciziilor miniştrilor de finanţe din zona euro. Nu există nicio referire în concluziile consiliului care să susţină poziţia germană".
Pentru prima oară în istoria UE, Germania este liderul indiscutabil, deşi o parte dintre germani continuă să se simtă incomozi în acest rol. Însă politicile statului german asimilează lent – poate prea lent, conform lui Charles Grant, de la Centrul pentru Reformă Europeană, un think tank londonez – responsabilităţile pe care le presupune conducerea. Cuvintele cancelarului au adăugat mai multe motive de îngrijorare pentru Guvernul lui Rajoy.
"Nu va exista nicio recapitalizare directă retroactivă", a spus tranşant. Merkel a clarificat faptul că injectarea de bani europeni în bănci fără a implica statul – şi, prin urmare, fără a presupune o nouă încărcătură pentru datoria publică – "va fi posibilă doar în viitor", cu alte cuvinte: nu va servi pentru a asana excesele finanţate de băncile spaniole pe durata anilor nebuni de boom.
Dar pentru a merge împotriva acestei interpretări, trebuie să căutăm în cea mai bună dintre surse: concluziile summitului. Concluziile citate specifică faptul că Uniunea trebuie "să convină asupra cadrului legislativ al mecanismului unic de supraveghere (BCE) pentru 1 ianuarie 2013". "Acţiunea privind aplicarea operativă va avea loc pe durata anului 2013", se menţionează.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a avansat faptul că acest lucru presupune ca recapitalizarea directă a sistemului bancar să fie lăsată pentru 2014. Dar la summit, nu a existat nimic pentru aşa-numitele "active moştenite", acele active toxice pe care Spania sau Irlanda – de exemplu – le-au depozitat în băncile lor rele. Referitor la acest subiect, "Eurogrupul va defini criteriile operative exacte prin care se vor gestiona recapitalizările directe pentru sistemul bancar" prin intermediul mecanismului de salvare, din nou conform concluziilor.
În ciuda refuzului Berlinului, totul rămâne să fie discutat: decizia cu privire la caracterul retroactiv al recapitalizărilor bancare se află în mâinile miniştrilor de economie şi finanţe din zona euro. În mâinile celui finlandez, ale celui olandez, dar mai ales ale germanului Wolfgang Schüable care de mai multe săptămâni spun "nu". Însă, atât Franţa, cât şi Italia sunt în favoarea unei măsuri care ar face foarte mult bine unei datorii publice spaniole care creşte cu toată viteza.
Chiar dacă conform acestei teze, interpretarea germană nu este conformă, Berlinul s-a impus în toate discuţiile referitoare la uniunea bancară. Pentru ca recapitalizarea directă să devină un fapt, Merkel a pus două condiţii: ca miniştri de finanţe din zona euro să stabilească criteriile pentru ca fondul de salvare european să poată injecta bani şi să se creeze un supraveghetor unic "efectiv". Acest ultim cuvânt devine fundamental, deoarece amână calendarul până spre finele lui 2013, dacă nu chiar până în 2014. Astfel, ar triumfa teza conform căreia banii europeni vor răspunde doar pentru eşecurile de supraveghere care s-au comis în instituţiile europene şi că Spania va trebui să plătească pentru propriile erori.
"Nici nu mi-a trecut prin minte", le-a răspuns cea mai puternică femeie din Europa celor care – precum preşedintele francez – au acuzat-o că a luat decizii fundamentale în funcţie de "interesele sale electorale". Liderii din Franţa şi Italia, Hollande şi Monti – care apăraseră cu capă şi spadă cele stabilite la summitul din iunie – cu alte cuvinte, ca supravegherea bancară să fie pregătită gradual începând din luna ianuarie a anului care vine – încep să admită înfrângerea. În timp ce preşedintele Hollande a menţionat posibilitatea să existe recapitalizarea directă "de-a lungul anului 2013", prim-ministrul Monti crede că de-a lungul anului viitor, noul supraveghetor bancar va dobândi o operativitate efectivă.
Marea surpriză a reuniunii a reprezentat-o lipsa de informaţii referitoare la cea de-a doua salvare a Spaniei. "Există numeroase motive pentru care premierul Rajoy amână cererea", a explicat un înalt funcţionar de la Bruxelles. Printre altele – a sugerat posibilitatea ca o anumită ţară – din nou Germania – să respingă ajutorul, fapt care ar explica tăcerea liderilor, începând cu Rajoy, chiar dacă analiştii iau tot mai mult în calcul salvarea, ba chiar prezic faptul că solicitarea va sosi în doar câteva săptămâni. Sursa citată a explicat că simplul risc al unui refuz pentru cea de-a doua salvare spaniolă – pe care l-a calificat drept un potenţial "dezastru politic pentru zona euro" – obligă Spania să mediteze cu atenţie la decizia sa. Întrebat în legătură cu posibilitatea unui eventual veto din partea Germaniei, un purtător de cuvânt al Guvernului german a declarat: "Germania salută hotărârea de care a dat dovadă Spania pentru a combate criza şi pentru a lua măsurile necesare. Însă Spania a spus întotdeauna că nu necesită un program, lucru cu care Guvernul german este de acord".
Germania; întotdeauna, Germania.
"Până la urmă, Berlinul se va vedea obligat că ia o decizie: dacă vrea să salveze zona euro sau să o lase se fractureze", au indicat surse diplomatice. Impunerile sale de la acest summit nu sunt grave – în unele cazuri reprezintă chiar un progres -, dar nici nu ajută la ruperea cercului vicios dintre problemele financiare şi datoria suverană a statului cu cele mai mari probleme din zona euro, care în ziua de azi este Spania.
"Merkel se gândeşte doar la alegerile ei. Şi mai este un an până la alegeri", au avertizat aceleaşi surse.
SURSA: RADOR