Decizia surprinzătoare luată de fiica lui Tom Cruise. Schimbarea care a uimit o lume întreagă
SURSA FOTO: Dreamstime
Suri, fiica actorilor Tom Cruise și Katie Holmes, a făcut un pas important în plan personal, alegând să renunțe la numele de familie al tatălui său. Potrivit informațiilor apărute în presa americană, tânăra și-a modificat legal numele din Cruise în Noelle, acesta fiind al doilea prenume al mamei sale.
Fiica lui Tom Cruise schimbă tot. Gestul care stârnește noi întrebări
Decizia vine după ce Suri a început deja să folosească numele Noelle în spațiul public. În 2024, ea a absolvit liceul sub numele „Suri Noelle”, iar ulterior schimbarea a fost confirmată oficial prin documentele din registrele electorale din statul Pennsylvania, consultate de publicațiile Page Six și Entertainment Weekly.
În prezent, Suri are 20 de ani și este studentă în anul al treilea la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, statul Pennsylvania, unde își continuă studiile departe de lumina reflectoarelor, potrivit celor relatate de Euronews.
Relația dintre Suri și Tom Cruise, absentă din spațiul public de mai bine de un deceniu
Tom Cruise și Katie Holmes s-au căsătorit în 2006, iar fiica lor, Suri, s-a născut pe 18 aprilie, în același an. Primele imagini oficiale cu familia au fost publicate într-un amplu material realizat de revista Vanity Fair, ilustrat cu fotografii semnate de Annie Leibovitz.
Cei doi actori au divorțat în 2012, iar de atunci relația dintre Tom Cruise și fiica sa a fost intens comentată în presa internațională. Potrivit informațiilor apărute de-a lungul anilor, cei doi sunt înstrăinați.
De altfel, actorul nu a mai fost fotografiat alături de Suri din 2012. Totodată, presa americană a remarcat că Tom Cruise nu a fost prezent nici la ceremonia de absolvire a liceului LaGuardia, unul dintre momentele importante din viața fiicei sale.

Tot mai mulți copii ai celebrităților aleg să renunțe la numele tatălui
Schimbarea făcută de Suri apare la scurt timp după o decizie similară luată de Vivienne, fiica cea mică a Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt. Tânăra a depus o cerere oficială pentru eliminarea numelui de familie al tatălui său și pentru adoptarea numelui Vivienne Marcheline Jolie.
Documentele au fost înaintate Curții Superioare din comitatul Los Angeles pe 12 iulie, chiar în ziua în care Vivienne a împlinit 18 ani. Demersul a atras atenția presei internaționale, fiind încă un episod din seria modificărilor de nume făcute de copiii fostului cuplu de la Hollywood.
Angelina Jolie și Brad Pitt au împreună șase copii, iar Shiloh, care are acum 20 de ani, a fost primul dintre frați care și-a schimbat oficial numele în 2024, alegând să folosească numele Shiloh Jolie.
Și alți copii ai Angelinei Jolie și Brad Pitt au făcut același demers
Potrivit publicației People, și Zahara, în vârstă de 21 de ani, a inițiat aceeași procedură pentru eliminarea numelui Pitt din identitatea sa oficială. Presa americană a relatat anterior că și fratele ei mai mare, Maddox, în vârstă de 24 de ani, a renunțat la utilizarea numelui de familie al tatălui.
În cazul familiei Jolie-Pitt, presa internațională a asociat aceste schimbări cu tensiunile apărute după incidentul din 2016, când Brad Pitt ar fi avut o altercație cu membrii familiei sale în timpul unei călătorii.
Ulterior acelui episod, FBI a deschis o anchetă privind acuzațiile de abuz asupra copiilor formulate după incident. Investigația s-a încheiat fără ca actorul să fie găsit vinovat, acesta fiind exonerat de toate acuzațiile.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.