Activele achiziționate de Chimcomplex reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât și investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similar utilizate, în prezent, de Oltchim în procesele de producție.

Aceste active pot fi folosite la fabricarea diferitor produse chimice, precum și la activități conexe acestora (producția, furnizarea și distribuția de utilități și materii prime, transport prin vagoane de cale ferată etc.), precizează autoritatea de concurenţă.

Decizia de autorizare a concentrării economice va fi publicată pe site-ul Consiliului Concurenţei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Chimcomplex face parte din grupul industrial român Serviciile Comerciale Române, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.

Combinatul Oltchim SA, important producător din industria chimică românească, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrat de un consorţiu de administratori judiciari.