Scriitorul a povestit în cadrul discursului său faptul că şi-a petrecut o bună parte din timp meditând asupra cafenelelor în ultimii cinci ani deoarece a fost oarecum implicat în această încercare de a examina această chestiune: de unde vin ideile bune? Care sunt circumstanţele care duc la niveluri extraordinare ale inovaţiei, la niveluri extraordinare ale creativităţii? Care este tipul de mediu — care este spaţiul specific creativităţii? Şi ce am făcut este că am analizat atât medii precum cafenelele, cât şi medii de comunicare precum Internetul, care au fost deosebit de creatoare; m-am întors în timp la istoria primelor oraşe; m-am aplecat asupra mediilor biologice precum recifurile de corali si pădurile tropicale, care prezintă niveluri neobişnuite ale inovaţiei biologice şi ce am căutat au fost tipare comune, tipul de comportamente specifice care apar din nou şi din nou în toate aceste medii. Există oare tipare repetabile din care putem învăţa, pe care le putem lua şi aplica oarecum în viaţa noastră, sau în organizaţile noastre, sau în mediile noastre astfel încât să le facem mai creative şi mai inovatoare? Şi cred că am găsit câteva”, susţine Johnson.

Americanul consideră că punctul de plecare e ideea că o idee este o reţea la cel mai elementar nivel. Potrivit scriitorului american, lucrurile se petresc într-un anumit fel în creierul uman. “O idee, o idee nouă, reprezintă o reţea nouă de neuroni ce acţionează în sincronizare unul cu celălalt în interiorul creierului. Este vorba despre o configuraţie nouă, care nu s-a mai format până atunci. Iar întrebarea este: cum să îţi plasezi creierul în medii în care aceste noi reţele vor avea cele mai mari şanse să se formeze? S-a dovedit de fapt că tipul de modele de reţele din lumea exterioară imită o mulţime de modele de reţele din universul intern al creierului uman. Luăm idei de la alţii, de la oamenii de la care învăţăm, de la oamenii peste care dăm în cafenele şi le punem cap la cap în forme noi şi astfel creăm ceva nou. În felul acesta se produc de fapt inovaţiile. Iar asta înseamnă că trebuie să ne schimbăm anumite tipare ale modului în care inovaţia şi gândirea profundă arată cu adevărat, nu-i aşa?”, a explicat Johnson.

Scriitorul amercan chiar a dat un exemplu de cum vin ideile bune. Acum câţiva ani, un cercetător pe nume Kevin Dunbar s-a hotărât să meargă din loc în loc şi să aplice o abordare de tip Big Brother pentru a-şi da seama de unde vin ideile bune. A mers la o grămadă de laboratoare ştiinţifice din întreaga lume şi i-a filmat pe toţi cei de acolo în cele mai mici detalii ale activităţii lor. Când stăteau în faţa microscopului, când vorbeau cu colegii lângă automatul de apă rece şi toate chestiile astea. A înregistrat toate aceste conversaţii şi a încercat să-şi dea seama de unde vin cele mai importante idei, în ce loc apar ele.

Ce s-a întâmplat de fapt atunci când Dubnar s-a uitat peste înregistrări a fost că, de fapt, aproape niciuna dintre ideile revoluţionare importante nu a apărut în laborator, singur în faţa microscopului. Ele au apărut la masa de conferinţe în timpul şedinţei de laborator săptămânale când toţi se adunau şi îşi împărtăşeau cele mai noi informaţii şi descoperiri, de multe ori atunci când oamenii îşi împărtăşeau greşelile pe care le făceau, erorile, perturbaţiile din semnalele pe care le descopereau.

În opinia scriitorului american, o provocare pentru noi toţi ar fi: cum să creezi medii care să permită ideilor să aibă o aşa lungă perioadă de producer. “E greu să te duci la şeful tău şi să îi spui: Am o idee excelentă pentru organizaţia noastră. Va fi utilă în 2020. Puteţi să-mi acordaţi ceva timp ca să o realizez? În prezent câteva companii, cum ar fi Google, au timp liber destinat inovaţiei, 20 la sută din program, care, într-un fel, sunt mecanisme de cultivare a intuiţiilor într-o organizaţie. Acesta este un element-cheie. Iar un alt element este să permiţi acestor intuiţii să intre în contact cu intuiţiile altora; asta se întîmplă adesea. Tu ai jumătate de idee, altcineva are cealalată jumătate, iar dacă te afli în mediul propice, ele se transformă în ceva mai mare decât suma părţilor. Deci, într-un fel, vorbim adesea despre importanţa protejării proprietăţii intelectuale, după cum ştiţi, construind baricade, având laboratoare secrete de cercetare, patentând tot ce deţinem, astfel ca acele idei să rămână valoroase, şi oamenii să fie stimulaţi să vină cu şi mai multe idei şi cultura să fie şi mai creatoare. Dar cred că trebuie să aducem în discuţie şi faptul că ar trebui să acordăm cel puţin tot atât de mult timp, dacă nu mai mult, evaluând ipoteza conectării ideilor şi nu doar a protejării lor”, a completat Johsnon.