Dacă înainte de 2010, cei mai mulți antreprenori deschiși spre parteneriate cu investitori aveau afaceri în domeniul IT/tehnologie, acum a început să crească și numărul celor din alte domenii care vor să își dezvolte business-ul alături de un investitor.

Astfel, pe lângă tehnologie, majoritatea antreprenorilor înscriși în programul Start&Grow 2014 activează în agricultură/producție și servicii.

Important de menționat este faptul că, spre deosebire de perioada dinainte de 2010, când mulți antreprenori încă priveau sprijinul financiar din partea unui investitor drept un credit, similar celor bancare, acum a crescut numărul antreprenorilor care înțeleg că un parteneriat de acest tip aduce în companie "smart money" (cash, dublat de expertiză de business și know-how pentru dezvoltarea afacerii).

Cei mai mulți (62%) dintre antreprenorii români care sunt în căutarea unui partener financiar în acest moment, au deja o afacere funcțională și vor să o extindă pe plan național/internațional sau din punct de vedere al volumului de business.

Antreprenorii din această categorie vor să își extindă afacerea fie prin lansarea unui sistem de franciză, fie prin deschiderea unor noi puncte proprii de lucru în alte orașe din țară, fie prin mărirea capacității de producție, respectiv investiții în noi echipamente și tehnologii. Și, dincolo de aportul financiar, spun că au nevoie de un partener care să îi ajute cu expertiză în dezvoltarea unei companii la nivel național sau internațional.

Un procent de 29% dintre cei înscriși este reprezentat de antreprenorii aflați la început de drum, care spun că au nevoie de un investitor în business atât pentru aportul financiar care i-ar ajuta să înceapă afacerea la un alt nivel decât ar reuși pe cont propriu, cât mai ales pentru partea de business mentoring și know-how pe care investitorul o aduce în companie.

Mai mult, există inclusiv situații în care antreprenori cu afaceri profitabile, pe care le pot dezvolta singuri, doresc un parteneriat de business cu un investitor, pentru a accelera creșterea și a câștiga mult mai repede cotă de piață sau prezență națională/internațională pe o anumită nișă.

Accesul dificil la finanțare și contextul încă nefavorabil din mediul de business reies din faptul că, indiferent de stadiul în care se află afacerea lor (proiect sau business funcțional), 9% dintre antreprenori spun că fără finanțare nu pot merge mai departe și sunt nevoiți să renunțe la business. Practic, lipsa banilor îi împiedică fie să înceapă afacerea, fie să deruleze în continuare activitatea firmei pe care o dețin deja.

Datele au la bază un chestionar la care au răspuns cei 105 antreprenori care s-au înscris până în acest moment în programul Start&Grow 2014.

Start&Grow 2014 este un program lansat de startups.ro pentru a susține dezvoltarea unor afaceri promițătoare, ajutându-i pe antreprenori să intre în legatură cu investitori și să obțină până la 500.000 de euro pentru a-și duce afacerea la următorul nivel.

Antreprenorii care sunt în căutarea unui partener financiar se mai pot înscrie în program (completand formularul online) până pe 8 iunie 2014.

Pe lângă posibilitatea de a primi finanțare, cei selectați în program vor beneficia gratuit de mentoring și know-how de business în legatură cu diferite aspecte ale afacerii lor.

Programul se adresează în special afacerilor din următoarele domenii: Tehnologie, Agribusiness, Producție, Servicii, Green Business, Inventică, Fashion, dar este deschis și către afacerile din alte domenii.