Străinii cumpără terenul arabil din România cu un preţ de aproximativ 2000 de euro/hectar, cu până la 40 de ori mai mic decât orice altă zonă din Europa de Vest. Această valoare scăzută a preţurilor a atras investitori precum firma eleveţiană Karpaten Meat, care din 2008 deţine aproape 4.000 de hectare în România şi se ocupă cu creşterea vitelor de provenienţă nemţească.
Mulţi alţi investitori, printre care şi fermieri britanici, au diverse culturi în România, cu preponderenţă grâu. Unele companii, printre care se numără şi compania elveţiană Biofarmland, profită de solul sănătos al României ca să crească diverse soiuri de culturi la standarde organice.
România are în jur de 10 milioane de hectare de teren arabil neutilizat, sol potrivit pentru producţie agricolă şi pentru păşunat. Terenurile din Polonia, Ungaria şi Cehia, deşi sunt mai ieftine decât cele din Europa de Vest, sunt de două ori mai scumpe decât terenurile româneşti.
Tentaţia de a investi în terenurile din România este tot mai mare, iar Nick Tapp, Directorul de Consultanţă în Agricultură al Bidwells recunoaşte apetitul crescând pentru investiţiile în agricultura est-europeană şi îi sfătuieşte pe investitori să aibă mare grijă la predispoziţiile pieţei de desfacere.
SURSA: The Telegraph
De ce vin străinii să ne cumpere terenul agricol. Suntem incredibil de ieftini

23 iunie 2011, 15:59
Ultima modificare în 23 iunie 2011, 18:59
Motivaţi de subvenţiile Uniunii Europene pentru înfiinţarea de ferme, tot mai mulţi investitori străini se orientează către România atunci când vor să investească în agricultură şi nu numai.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook