‘Au discutat (…) în special despre modul în care ţările G8 ar trebui să arate un rol de lider mondial prin luarea de măsuri concrete în materie de evaziune fiscală (…) şi subliniind în mod clar faptul că fiecare ar trebui să-şi plătească partea care i se cuvine de impozite’, se arată într-un comunicat al Downing Street.

Cei doi lideri au discutat sâmbătă la Castelul Meseberg, o reşedinţă în stil baroc situată la 80 de kilometri nord de Berlin, unde Angela Merkel l-a invitat pe David Cameron împreună cu familia sa.

Premierul britanic şi cancelarul german au convenit de asemenea să coopereze la Consiliul European din mai şi în cadrul unei reuniuni G20 pentru a obţine progrese importante în materie de norme privind schimbul de informaţii fiscale, a precizat aceeaşi sursă.

Summitul G8 va avea loc în iunie în Irlanda de Nord.

Cei doi lideri au abordat de asemenea situaţia din Siria, Afganistan şi Iran, însă nicio informaţie nu a parvenit în legătură cu conţinutul acestor discuţii

SURSA: Agerpres