Daniel Tudorache are probleme mari. Fostul primar al Sectorului 1 a ajuns la DNA
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Probleme mari pentru fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache. Potrivit ultimelor informații, acesta a fost chemat la DNA. Cum s-a ajuns într-o astfel de situație?
Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a fost chemat, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Mai exact, potrivit surselor, el a fost citat pentru a da lămuriri în dosarul privind achiziţia de tablete pentru copiii din Sectorul 1.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, joi, 38 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două dosare în care sunt cercetate fapte de corupţie.
„În cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 38 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două sunt entităţi aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, a precizat DNA într-un comunicat.
Clotilde Armand este cea care a făcut sesizarea?
De menționat este faptul că, tot joi, Daniel Tudorache afirma că percheziţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost efectuate în urma unei sesizări a actualului edil, Clotilde Armand, privind achiziţia de tablete pentru elevi.
„Percheziţia a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea şi anume ‘achiziţia de tablete’ pentru elevii din Sectorul 1. Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziţia de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară.
De altfel, Clotilde Armand a început prigoana totală împotriva tuturor angajaţilor primăriei care nu au ‘pupat inelul'”, a scris Tudorache, pe Facebook
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




