Daimler pregătește o investiție de 675 de milioane de lei în România și cere ajutor de stat

Daimler pregătește o investiție de 675 de milioane de lei în România și cere ajutor de stat
Publicat de Iulian Luca la 10 august 2022, 09:28

Daimler pregătește o investiție de 675 de milioane de lei în România și a cerut un ajutor de stat de 185 de milioane de lei. Ministerul Finanțelor a transmis această informație însă nu este precizat în ce constă investiția nemților și nici locurile de muncă ce vor fi create prin acest proiect.

Daimler, grupul german care deţine compania Star Assembly din Sebeş, al treilea mare exportator din România, cere un ajutor de stat de 185 mil. lei pentru o investiţie totală de 675 mil. lei, anunţă Ministerul Finanţelor într-un document publicat pe site.

Daimler solicită un ajutor de stat pentru investiții în România

Ministerul nu precizează în ce constă investiţia nemţilor şi nici locurile de muncă ce vor fi create prin acest proiect, dar arată că solicitarea grupului german intră în categoria „cereri ce se încadrează în bugetul sesiunii şi intră în analiză”.

Compania a primit deja un sprijin în valoare de 35 de milioane de euro, sub forma ajutorului de stat, fonduri de care compania a beneficiat pentru achiziţionarea utilajelor.

Sunt doar patru proiecte dintr-un total de 193 depuse care intră în analiză, potrivit datelor de pe site. Alături de Daimler intră în analiză şi investiţiile companiilor Paper Invest SA, Knauf Insulation şi Interpork plus, fiecare dintre ele de cel puţin 100 mil. euro.

Star Assembly a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai mari firme din România, după o investiţie de peste 300 mil. euro realizată de gigantul german într-o fabrică de la zero în localitatea Sebeş din judeţul Alba.

Rapid, producţia de cutii de viteze a grupului în România s-a dus la o cifră de afaceri anuală de peste 7 mld. lei (1,5 mld. euro) şi a urcat în top trei cei mai mari exportatori din economie după Automobile Dacia şi Ford.

Podiumul exporturilor a fost ocupat în ultimii ani exclusiv de companii din industria auto.

Compania precizase în trecut că dorește să facă trecerea la producția de componente pentru vehicule electrice

Amintim că, în luna mai premierul Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul unei vizite de lucru la Unitatea de producţie Star Assembly din Sebeş că încrederea manifestată de investitorii germani în mediul de afaceri din România poate încuraja şi alţi investitori străini.

Reprezentanţii companiei au menţionat atunci că intenţionează să dezvolte proiecte pentru trecerea la producţia de componente destinate vehiculelor electrice, prin investiţii majore în perioada următoare.

Producţia în unitatea din Sebeş a început cu asamblarea cutiilor de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte şi transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz, iar din 2020 se asamblează şi varianta pentru vehicule hibrid, o etapă importantă către producţia de vehicule prietenoase cu mediul, fără emisii de carbon.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.